Subscribe
Rezultatele au fost anunțate și, într-un fel, sunt atât în concordanță, cât și în contradicție cu așteptările.
Coaliția suedeză Tidö a pierdut la limită în fața opoziției roșu-verzi, într-un scrutin extrem de strâns și frustrant, desfășurat pe 13 septembrie. Pentru dreapta suedeză, vor fi multe mistere de dezlegat în următoarele săptămâni și, deși există o dezamăgire de înțeles că schimbarea conservatoare a Suediei va fi amânată pentru cel puțin patru ani, există totuși câteva aspecte pozitive care pot atenua impresia lăsată de acea noapte electorală decisivă.
Rezultatele alegerilor arată (la momentul redactării acestui articol) că opoziția de stânga roșu-verde — formată din Social-Democrați, Partidul Stângii, Partidul Verde și Partidul de Centru — deține un avans minim față de coaliția Tidö, alcătuită din Partidul Moderat, Partidul Creștin-Democrat și Partidul Liberal, precum și de partenerul de încredere și susținere, Partidul Democraților Suedezi. Sprijinul total al stângii se ridică la 49,5 la sută din voturi, în timp ce partidele din coaliția Tidö se situează la 49,0 la sută. Nu este neobișnuit ca alegerile suedeze să fie extrem de strânse, rezultând majorități extrem de subțiri în Riksdag. Și alegerile din 2022 s-au decis la zecimale, deși de data aceasta diferența a fost și mai mică.
Întreaga perioadă de la 2022 a fost marcată de speculații privind „cine pe cine va învinge”, întrucât sondajele periodice au reprezentat întotdeauna un subiect extrem de interesant pentru consumatorii de mass-media. În ultimele luni înainte de alegeri s-a înregistrat o adevărată avalanșă de sondaje provenite din diverse surse, cu o frecvență din ce în ce mai mare. Cifrele prezentate publicului suedez arătau în mod constant o coaliție de guvernare copleșită de greutatea opoziției, iar această situație a început să se schimbe abia în ultimele două săptămâni. Dintr-o dată, guvernul și Partidul Democraților Suedezi au început să recupereze teren – diferența dintre blocuri s-a micșorat tot mai mult, iar dreapta a realizat, pentru prima dată din 2022, că are de fapt o șansă reală de a câștiga.
În mod ciudat, liberalii vor continua să existe
Cea mai remarcabilă revenire din această perioadă a fost cea a liberalilor. Acest partid mic și aflat în pericol de dispariție, cunoscut pentru luptele interne intense, părea un partener improbabil în coaliția de la Tidö, dar, în cele din urmă, a susținut aproape toate propunerile naționaliștilor de la „Democrații Suedezi” privind reducerea imigrației, înăsprirea regulilor privind permisele de ședere și cetățenia, precum și lansarea programului de remigrare. Scăpați de excluderea din parlament în 2022 datorită voturilor tactice ale Moderaților și ale Creștin-Democraților – o tradiție profund înrădăcinată între partidele de centru-dreapta suedeze –, liberalii erau obișnuiți să se afle la fundul clasamentului, din punct de vedere al sondajelor. Încă în iunie, liberalii se bucurau de doar 1,8% din voturi, în timp ce pragul pentru obținerea de locuri în Riksdag este de 4%. La încheierea votului, aceștia au obținut cu mult peste 5%.
Deși la prima vedere acest lucru poate părea o binecuvântare și un miracol, el reprezintă, mai mult decât orice altceva, depășirea liberalismului ca ideologie. În sondajul amplu realizat după alegeri de către postul public de televiziune SVT, proporția celor 5% care au votat pentru liberali în 2026 și care sunt alegători fideli din 2022 este de doar 30%. Dacă doar liberalii convinși (cu L mare) ar fi votat pentru acești liberali de doi bani, aceștia ar fi ajuns chiar sub ceea ce le prognozau cele mai pesimiste sondaje din această vară: 1,5% din baza electorală. Alegătorii tactici proveniți de la Moderați îi depășesc cu mult pe liberalii convinși, întrucât 42% din voturile partidului au provenit din această direcție. Mișcări minore ale creștin-democraților și ale unor democrați suedezi i-au dus pe liberali peste linia de sosire, doar pentru ca partidele de la Tidö să-și poată menține guvernul.
Ce înseamnă asta pentru liberali de acum înainte? Înseamnă că sunt de prisos și legați pentru totdeauna de Moderați – dacă vor decide să rupă alianța și să-i susțină pe social-democrați, sau chiar dacă se vor îndepărta prea mult din punct de vedere politic de Moderați în chestiuni importante, vor dispărea de pe scena politică la următoarele alegeri. Prezența lor în parlament depinde de faptul că coaliția Tidö se bazează pe acei 1,5 care vor vota cu liberalii indiferent de situație, iar având în vedere marjele infime dintre stânga și dreapta în Suedia, dreapta nu-și poate permite să renunțe la acești alegători.
Moderații sunt câștigătorii incontestabili – dar totuși au pierdut alegerile
Partidul Moderaților a depășit toate așteptările, reușind să obțină un scor cu câteva puncte peste previziunile sondajelor și chiar să-și îmbunătățească rezultatul față de ultimele alegeri. Uneori, acest partid al prim-ministrului Ulf Kristersson, care și-a dat demisia între timp, a coborât până la 15% în anumite sondaje. La numărarea voturilor, au obținut puțin sub 20%, cu aproape un punct procentual mai mult decât rezultatul lor din 2022, de 19%. Nu numai că au crescut, dar Partidul Moderaților și-a permis chiar să mențină în mod artificial liberalii în parlament, sacrificând tactic poate până la 2% din propriii alegători pentru această cauză.
Această realizare impresionantă reprezintă o salvare pentru Ulf Kristersson, care s-a aflat sub presiune internă să „câștige sau să dispară” (sună mai bine ca expresie suedeză). Deși ar fi putut fi forțat să demisioneze din funcția de prim-ministru, Kristersson și-a consolidat propria poziție, nefiind considerat vinovat pentru înfrângerea electorală a blocului Tidö.
În ciuda tuturor dificultăților, guvernul Tidö a avut un impact pozitiv asupra economiei și justiției penale din Suedia, fapt care reiese în mod constant din diverse date. Datorită unui guvern considerat de toată lumea ca fiind unul de succes, a fost greu de identificat, pentru o lungă perioadă de timp, cauza rezultatelor dezastruoase ale Partidului Moderat în sondaje, ceea ce l-a lăsat pe Kristersson ca singurul vinovat. Acesta are de înfruntat scandaluri personale și o impresie publică generală negativă legată de corupție, care îi afectează imaginea în mass-media, iar în rândul conservatorilor din Suedia este cunoscut pentru faptul că a promovat în parlament o lege privind schimbarea legală de gen cu ajutorul opoziției progresiste, împotriva voinței partenerilor săi de coaliție, Creștin-Democrații și Democrații Suedezi. Din motive precum acesta, conducerea sa a fost pusă tacit sub semnul întrebării atât de către propriii membri de partid, cât și de către partenerii săi de guvernare pe parcursul unei mari părți din mandatul guvernului.
În cele din urmă, se pare că realizările conducerii Partidului Moderat în combaterea crimei organizate și a bandelor criminale, precum și numeroasele progrese înregistrate în direcția unui sistem de imigrație reglementat și controlabil, au avut un ecou mai puternic în rândul alegătorilor decât eventualele critici aduse caracterului prim-ministrului. Pe 13 septembrie, partidul nu numai că a surprins pe toți cei care au urmărit evoluția sondajelor, dar a și recâștigat locul de al doilea partid ca mărime din parlamentul suedez, o poziție prestigioasă pe care o pierduse în favoarea Democraților Suedezi în 2022.
Progresele înregistrate de Moderați și, de fapt, de întregul bloc politic „burghez” din Suedia – care include, de asemenea, pe Liberali, pe Creștin-Democrați și, în anumite circumstanțe, pe Partidul de Centru – contrazic multe analize privind declinul „inevitabil” al centrului politic. Chiar și eu, personal, am încercat de multe ori să prezic că viitorul centrului-dreapta suedez ca forță politică decisivă este nesustenabil. Există factori demografici și economici semnificativi care indică mai degrabă o polarizare crescândă, ceea ce, în cele din urmă, va stimula ascensiunea naționaliștilor de dreapta și a socialiștilor și susținătorilor mișcării „a treia lume” de stânga. Aceste alegeri au marcat o revenire a centrului-dreapta tradițional și primul eșec real al naționalismului.
Șocul provocat de Partidul Democrat din Suedia
Deși formațiunile de centru-dreapta au înregistrat rezultate peste așteptări, acest lucru s-a întâmplat în detrimentul naționaliștilor.
De fapt, nu este chiar atât de simplu – dar o scurtă trecere în revistă a rezultatelor alegerilor dă, în mod firesc, această impresie. Guvernul Tidö ar fi rămas la putere dacă partidul care îi asigura sprijinul și încrederea, Democrații Suedezi, nu ar fi înregistrat o scădere dramatică și neașteptată. Aceștia au pierdut trei puncte procentuale, o scădere foarte semnificativă pentru un partid care a înregistrat o creștere constantă la fiecare alegeri parlamentare de la înființarea sa, în 1988. Impactul acestei scăderi fără precedent este amplificat de performanța relativ superioară a partidelor de la guvernare. – Dacă Democrații Suedezi ar fi înregistrat o scădere mai marginală, coaliția Tidö ar fi putut totuși să câștige alegerile.
Ceea ce s-a întâmplat, în schimb, a fost cel mai rău scenariu posibil; Democrații Suedezi nu numai că au pierdut alegători, ci au pierdut alegători în timp ce partidele de la guvernare au câștigat alegători. Nu doar că au pierdut alegerile, ci au pierdut chiar și poziția de al doilea partid ca mărime din țară.
Dar unde s-au dus naționaliștii?
Datele disponibile până în prezent arată că s-a înregistrat o scurgere deloc neglijabilă de alegători către extrema dreaptă. Partidul naționalist radical „Alternativ för Sverige” (AfS) a obținut aproximativ 0,39% din voturi. Partidul populist Örebropartiet, care este în mare parte o inițiativă individuală a unui politician local din Örebro cu un număr mare de adepți online, a obținut 0,59%. Datele indică un flux evident de alegători de la Democrații Suedezi către partidele de centru-dreapta aflate la guvernare: Moderații, Creștin-Democrații și Liberalii. Există chiar și unele pierderi în favoarea Social-Democraților, de stânga. Totuși, acest fenomen este în mare parte compensat, dacă nu chiar depășit, de mișcările de la aceste partide către Partidul Democraților Suedezi. În general, naționaliștii au câștigat alegători de la celelalte partide în ultimii patru ani.
Deci, unde îi găsim pe alegătorii din SD care nu au votat?
Răspunsul este, probabil, că aceștia au ales să nu voteze.
Mobilitatea politică este, în general, destul de redusă în Suedia, iar majoritatea alegătorilor rămân fideli partidului pe care l-au ales. Nemulțumirea față de partidul ales se manifestă mai des prin abținerea de la vot decât prin votarea unui alt partid. Da, extrema dreaptă ar fi putut atrage unii alegători de la Democrații Suedezi, dar majoritatea celor 3% care au votat odată pentru acest partid, dar nu o mai fac, au renunțat cu totul la vot. Datele privind rata de participare la alegeri susțin această teorie. Deși s-a înregistrat o creștere generală a ratei de participare la vot în rândul imigranților, rata de participare globală din 2026 este comparabilă cu cea din 2022. Aceasta înseamnă că creșterea în rândul imigranților, care a fost înregistrată cu câteva săptămâni înainte de închiderea urnelor pe 13 septembrie, când a început votul anticipat, a fost compensată de alte grupuri – cel mai probabil naționaliști și conservatori care au votat odată pentru Democrații Suedezi, dar care erau prea reticenți față de AfS și Örebropartiet pentru a vota pentru aceștia.
Motivele pentru care alegătorii Partidului Democrat din Suedia s-ar putea îndepărta de partid de data aceasta sunt subiect de dezbatere. În prezent, se spune că partidul se află la o răscruce de drumuri: ar trebui să-și extindă baza electorală prin moderare sau ar trebui să revină la rădăcinile sale mai radicale?
În cadrul partidului există o dezbatere internă cu privire la direcția pe care a luat-o platforma politică începând cu 2022, iar în rândul susținătorilor liniei dure, începând cu 2018 sau chiar înainte de acea dată.
Cel puțin în 2022, imigrația a constituit un punct central al campaniei lor electorale. În 2026, această rațiune de a fi a trecut pe plan secund în fața unor teme care ar putea fi considerate neobișnuite pentru Democrații Suedezi. Reforma sistemului de îngrijire stomatologică și îmbunătățirea metodelor folosite de poliție pentru depistarea agresorilor sexuali ai copiilor în mediul online au fost promovate pe scară largă.
A existat o inițiativă de interzicere a vălurilor islamice și a acoperitoarelor de cap pentru copii, precum și lansarea unei cărți scrise de Richard Jomshof, o figură populară a Partidului Democrat Suedez, care analiza critic istoria islamului. Aceste idei centrale se înscriau mai mult în așteptările partidului, dar, în același timp, erau probabil percepute ca fiind oarecum depășite și lipsite de perspective noi.
Mulți conservatori și naționaliști suedezi cer perspective noi. Prin intermediul coaliției Tidö, Partidul Democraților Suedezi a pus practic capăt migrației generate de cererile de azil. Noile legi în vigoare vor contribui în mod semnificativ la protejarea integrității pieței muncii suedeze și a procesului de obținere a cetățeniei. Însă, odată ce acestea sunt problemele de ieri, partidul trebuie să aibă o viziune pentru viitor – iar tocmai asta i-a lipsit.
Liderul partidului Democrații Suedezi, Jimmie Åkesson, a abordat, de exemplu, în mai multe rânduri tema remigrației și a identității într-un mod care a fost criticat deschis de către personalități de dreapta ca fiind inofensiv, excesiv de strategic și în contradicție cu misiunea pe care el și Democrații Suedezi au primit-o din partea alegătorilor lor. Personalități de seamă care au adoptat poziții mai ortodoxe, printre care și Richard Jomshof, menționat anterior, au fost, în diverse moduri, marginalizate în favoarea unor candidați mai moderați. Ambiția a fost, în mod evident, aceea de a îmbunătăți percepția asupra partidului în rândul alegătorilor de centru, dar în detrimentul bazei de susținători și al multor reprezentanți și activiști pe deplin dedicați cauzei.
Rămâne de văzut ce va decide partidul să facă în această nouă situație. De obicei, perioada imediat următoare alegerilor ar fi un moment propice pentru ca un partid învins să reflecteze asupra problemelor organizaționale și de reprezentare, dar rezultatul alegerilor nu a fost unul deosebit de răsunător – stânga nu dispune de o guvernare viabilă și, potrivit unor observatori, este probabil ca Suedia să se confrunte cu alegeri anticipate în decurs de jumătate de an. Având în vedere această incertitudine care se profilează la orizont, cererile aripii dure privind „jocul scaunelor muzicale” în cadrul Partidului Democraților Suedezi par a fi departe de a se concretiza.
Opoziția – o victorie sau un coșmar?
Opoziția roșu-verde se poate lăuda, la prima vedere, cu avantajul tehnic pe care îl deține în ceea ce privește voturile. Însă marjele extrem de strânse le neagă în mod clar valul decisiv de stânga pe care îl previzional sondajele și pe care partidele însele l-au promis.
Pentru a menționa un obstacol evident, Partidul de Centru, care aparține în mod tradițional blocului politic „burghez”, dar s-a regăsit pe stânga, în opoziție fermă față de alianța dreptei cu Democrații Suedezi, este dușmanul de moarte al Partidului de Stânga. Neoliberalii convinși, susținători ai frontierelor deschise, pot fi de acord cu socialiștii de orientare „terț-mondistă” atunci când vine vorba de opoziția față de naționaliști și conservatori, dar este dificil să se alcătuiască un guvern funcțional în condițiile în care concurează interese atât de disparate.
Partidul de Centru a fost acuzat de Partidul de Stânga că ar avea orientări economice de extremă dreaptă, iar Partidul de Centru, la rândul său, a criticat vehement acuzațiile de antisemitism și de simpatii teroriste aduse Partidului de Stânga. În plus, Partidul de Centru are o ambiție centristă fermă (așa cum sugerează și numele), mizând o mare parte din capitalul său politic pe împiedicarea Democraților Suedezi și a Partidului de Stânga să câștige influență politică. Pe cât se opun guvernului Tidö pentru că a acordat putere naționaliștilor, pe atât se opun și cererilor făcute fără menajamente de Partidul de Stânga privind numirea unor miniștri.
Cererea de a face parte direct din viitorul guvern a reprezentat promisiunea centrală a Stângii în 2026 și a diferențiat campania acesteia de cei 100 de ani de existență ai Stângii. Este pentru prima dată când au refuzat să susțină pasiv un guvern social-democrat fără a deține portofolii ministeriale, iar această poziție susține amenințarea lor de a răsturna orice guvern care nu se conformează, pe baza deciziei istorice din 2021, când au făcut exact acest lucru. În 2021, o concesie a social-democraților față de Partidul de Centru privind liberalizarea pieței închirierii locuințelor a determinat manevra fără precedent a Partidului de Stânga de a-l înlătura de la putere pe prim-ministrul de atunci, Stefan Löfven, ceea ce a dus, în cele din urmă, la demisia acestuia din funcția de lider al social-democraților. Asemănările dintre 2026 și 2021, când social-democrații vor trebui din nou să se bazeze, în mod imposibil, atât pe Stânga, cât și pe Centru, sunt izbitoare.
Dar ce se întâmplă cu actorul principal de pe stânga, adică cu social-democrații? Realitatea amară pentru acest „Leviathan” al politicii suedeze, rar contestat, este că alegerile din 2026 s-au dovedit a fi cele mai slabe rezultate înregistrate de partid în ultimul secol. Deși partidul și lidera sa, Magdalena Andersson, au înregistrat o creștere spectaculoasă în sondaje, chiar dacă în ultimii patru ani s-a observat un declin lent, totul a început să se schimbe în ultimele câteva săptămâni înainte de votare.
Partidul a ajuns să înregistreze un scor de doar 25 de puncte în anumite sondaje, în timp ce partidele minore de stânga – Partidul de Stânga, Partidul de Centru și Partidul Verde – au înregistrat simultan o creștere a popularității. Puțini ar fi prevăzut, cu doar câteva luni în urmă, că Magdalena Andersson va obține rezultate mai slabe decât predecesorul ei, Stefan Löfven, atât de ridiculizat și de criticat, dar așa s-a întâmplat. Cu un sprijin de puțin peste 28% din voturi, aceasta este cea mai gravă situație în care s-au aflat social-democrații de la introducerea votului universal.
Cu toate acestea, blocul roșu-verde este mai mare decât blocul Tidö. Magdalena Andersson este candidata evidentă la funcția de prim-ministru. Însă, având în vedere nodul gordian dintre partidele care ar putea să o susțină, singura modalitate plauzibilă prin care ar putea forma un guvern ar fi ca Stânga sau Centrul să renunțe la ultimatumurile la care țin atât de mult. Ambele partide beligerante ar plăti scump dacă ar face acest lucru, având în vedere capitalul politic pe care l-au investit în pozițiile lor respective.
O șansă pentru guvernul Tidö de a rămâne la putere
Perspectiva ca partidele de la Tidö să formeze un guvern de minoritate, în care Democrații Suedezi să ocupe pentru prima dată funcții ministeriale, ar putea fi suficientă pentru a convinge fie Stânga, fie Centrul să accepte o astfel de lovitură. Dar dacă nu este așa, comentatorii din mass-media suedeză au propus diverse alternative încă din 13 septembrie.
Ce s-ar întâmpla dacă guvernul Tidö ar continua să funcționeze în minoritate, cu sprijinul pasiv al Partidului de Centru? La urma urmei, Moderații, Liberalii, Creștin-democrații și Partidul de Centru fac parte din aceeași „familie” de partide, conform tradiției politice suedeze. Însă, întrucât Partidul de Centru nu poate tolera Partidul Democraților Suedezi, ar fi probabil necesar ca acesta din urmă să renunțe atât la pretențiile privind posturile ministeriale, cât și la dreptul său de a-și exercita influența.
Este probabil acest lucru? Nu prea, având în vedere că Democrații Suedezi, la fel ca Partidul de Stânga, s-au angajat să treacă în opoziție dacă nu li se vor acorda posturi ministeriale. Totuși, oricât de dureros ar fi să recunoaștem, acesta ar fi, din punct de vedere obiectiv, cel mai puțin rău scenariu pentru Suedia, dacă guvernului de centru-dreapta i s-ar permite să rămână la putere, iar Democrații Suedezi ar fi reduși la rolul de observatori externi. O mare parte din noua legislație necesară și, într-un sens european, revoluționară, de exemplu în domeniul migrației, ar rămâne, sperăm, în mare parte intactă.
Dar asta nu reprezintă nicio garanție. Cât de probabil este ca Moderații, Liberalii și Creștin-democrații să anuleze, dimpotrivă, reformele pe care Democrații Suedezi le-au inițiat din culise în ultimii patru ani? Foarte probabil, dacă se presupune că și Partidului de Centru i se va acorda o anumită formă de influență. O revenire la migrația liberală a forței de muncă este aproape garantată. Cum ar putea Democrații Suedezi, care încă încearcă să-și revină după înfrângerea istorică suferită la urne, să tolereze acest lucru?
Dar stai puțin, oare stânga a dat deja greș?
Pe măsură ce drama postelectorală se desfășoară, în județul Dalarna se conturează un scandal care ar putea afecta marjele strânse din Riksdag.
Partidul de Stânga, considerat, după cum s-a menționat anterior, un partid „terț-mondist” conform multor indicatori, este de mult timp cunoscut pentru faptul că propune candidați politici proveniți din comunități musulmane segregate din mediile suburbane dominate de imigranți, bazându-se apoi pe modelele tradiționale de vot comunitar care tind să-i favorizeze pe acești candidați. Cu alte cuvinte, utilizează puternica preferință etnică în cadrul grupului, caracteristică musulmanilor, ca pe un bloc electoral aproape garantat. Fenomenul a fost descris ca „votul de clan” în Suedia, iar Partidul de Stânga nu este deloc singurul care profită de fragmentarea multiculturală în scopuri politice de acest gen. Social-democrații, Partidul Verde și, într-un caz deosebit de notoriu din anii 2010, chiar și Partidul Moderat, sunt cunoscuți pentru faptul că leagă campaniile locale din enclavele etnice de candidați ciudați, care sunt aproape complet necunoscuți în afara comunităților lor segregate.
În cazul de față, privind Partidul de Stânga, un bărbat de origine somaleză a reușit să câștige mandatul parlamentar al Partidului de Stânga din județul Dalarna, în ciuda poziției inferioare pe lista partidului. Datorită particularităților sistemului electoral suedez, el a obținut prioritate față de candidatul principal de pe buletinul de vot grație unui număr neașteptat de voturi de preferință personală, adică acele voturi în care alegătorul bifează candidatul preferat de pe listă. Acest sistem, introdus abia în 1998 într-o încercare superficială de a spori influența alegătorilor asupra listelor partidelor, nu reprezintă o componentă esențială a sistemului electoral suedez. În general, foarte puțini deputați suedezi sunt aleși prin vot direct, deoarece tradiția electorală suedeză se bazează în mare măsură pe partide.
Faptul că un candidat necunoscut a fost promovat dintr-o poziție „neelegibilă” pe lista electorală pentru a deveni reprezentantul Partidului de Stânga din județul Dalarna în Riksdag nu constituie, în sine, un eveniment controversat, oricât de neașteptat ar fi fost. Mai degrabă, a fost modul în care candidatul și-a asigurat voturile personale.
La o săptămână după alegeri, s-a aflat că poliția anchetează un caz de fraudă electorală în orașul Borlänge din Dalarna, locul de origine al reprezentantului Partidului de Stânga proaspăt ales. Conform rapoartelor poliției, persoane dintr-o suburbie locală cu populație majoritar somaleză au fost duse cu mașina la centrele de vot anticipat și au primit bani în numerar și buletine de vot pentru Partidul de Stânga deja bifate. Chiar și candidatul somalez a fost implicat în ancheta poliției, iar în speculațiile publice se crede pe scară largă că acesta este implicat personal în cumpărarea de voturi, fapt care l-a propulsat direct în parlament.
De parcă asta nu ar fi fost deja suficient de grav pentru Partidul de Stânga și pentru integritatea sa, s-a aflat că cea mai recentă vedetă parlamentară a acestuia a obținut cetățenia suedeză abia în februarie 2026, după ce i-a fost refuzată anterior din cauza unor datorii personale semnificative. În plus, potrivit unor surse, acesta este șomer și are o relație cunoscută cu un infractor condamnat pentru acte de violență, implicat în traficul de droguri.
Nu numai că aceasta reprezintă o pierdere de prestigiul pentru Partidul de Stânga și pentru acei membri ai Partidului Social-Democrat care pledează pentru negocieri de putere cu acesta, dar pune, de asemenea, sub semnul întrebării integritatea alegerilor din Dalarna. Nu este exclus ca, în funcție de concluziile anchetei privind amploarea fraudei electorale, să fie convocate alegeri locale anticipate, conform legii. În acest scenariu, unele aspecte tehnice ar putea să le acorde automat Democraților Suedezi un loc suplimentar, în timp ce Partidul Verde ar pierde unul. Totuși, potrivit unui analist, ar putea fi suficient ca partidele din Tidö să mobilizeze cu doar 1 800 de voturi mai mult decât partidele roșu-verzi în alegerile parțiale pentru a-și asigura încă un mandat. Acest lucru ar înclina balanța în parlament la 175-174 în favoarea guvernului.
Este evident că ambele tabere politice din Suedia au comis greșeli în această campanie electorală. Dar oare eșecul Democraților Suedezi va fi compensat de incompetența crasă a Partidului de Stânga?
Ambele partide vor trebui să facă o introspecție atunci când lucrurile se vor liniști definitiv.