Subscribe
Roma, 12 decembrie 2025. Vineri seara, la Atreju, a avut loc panelul „Provocările conservatorilor” – o conversație internațională care, fără echivoc, a prezentat liniile de falie majore care traversează Europa în prezent: suveranitate versus standardizare, rădăcini versus amnezie, democrație populară versus tehnocrație, realism geopolitic versus utopie ideologică. Moderatorul discuției a fost Antonio Giordano, secretar general al Partidului ECR și deputat al Fratelli d’Italia, care a menționat că, în acest an, Atreju găzduiește 20 de delegații din întreaga lume.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de Elisabetta Gardini (FdI), președintele delegației italiene la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care a evidențiat activitatea politică și culturală care gravitează în jurul familiei conservatoare, menționând – printre punctele culminante ale acestei ediții – zilele de studiu și prezentarea premiului dedicat lui Margaret Thatcher.
Nicola Procaccini (FdI/ECR) a adus, de asemenea, salutări, într-o sinteză care a sunat ca o deschidere ideală pentru întregul panel: conservatorii, a subliniat el, simt „mai mult decât oricine altcineva” importanța identității naționale; și ei se deosebesc de cei de la Bruxelles care cultivă iluzia că totul poate fi „resetat” și că răspunsul se află într-un vast super-stat.
Cine a fost la masă: un ECR care privește dincolo de frontiere
Componența panelului a oferit o imagine clară a traiectoriei pe care conservatorii europeni o urmăresc: consolidarea prezenței lor în instituții și, în același timp, construirea unui câmp politic internațional capabil să vorbească limbajul suveranității și al responsabilității.
Printre vorbitorii principali s-au numărat: Adam Bielan, secretar internațional al PiS (Polonia) și șeful delegației poloneze în cadrul Grupului ECR; Sigmundur Gunnlaugsson, lider al Partidului de Centru din Islanda; Marion Maréchal, vicepreședinte al Partidului ECR, lider al IDL și șeful delegației franceze în cadrul Grupului ECR; George Simion, vicepreședinte al ECR și lider al AUR (România); Kristoffer Storm, responsabil cu afacerile UE pentru partidul danez (DD) și șeful delegației daneze în cadrul grupului ECR; și Miguel Mellado, membru al Partidului Republican din Chile, care a făcut legătura prin intermediul unui salut video înaintea următoarelor etape electorale din țara sa.
Carlo Fidanza (FdI/ECR), membru al Parlamentului European și șef al delegației Fratelli d’Italia în Parlamentul European, a participat, de asemenea, la discuție, făcând legătura între experiența italiană și proiectul mai larg al unei drepte europene care refuză să fie subordonată.
Întrebările lui Giordano: „Ce ar fi Europa fără conservatori?”
Giordano a stabilit panelul cu o serie de întrebări-cheie – aproape o provocare lansată audienței și, indirect, mainstream-ului continental: „Ce ar fi lumea fără conservatori? Ce ar fi Europa fără conservatori? Ce ar fi țara dumneavoastră fără conservatori?”
Semnificația politică a acestor întrebări este clară: conservatorii nu se văd în prezent ca o „mărturie”, nici ca o „corecție” marginală a sistemului. Ei revendică, mai degrabă, un rol constitutiv: fără conservatorism – în interpretarea lor – nu există ordine, continuitate, libertate concretă, deoarece lipsește terenul cultural și instituțional pe care libertățile pot sta.
Maréchal: împotriva „colonizării” culturale și economice
Cea mai dură poziție împotriva actualei structuri a UE a venit din partea lui Marion Maréchal, cu un atac frontal la adresa „Europei construite de stânga”, descrisă ca un proiect care a renunțat la rădăcinile sale istorice și s-a transformat într-o „colonie culturală și economică”.
Ideea nu era însă doar polemică: Maréchal a plasat lupta conservatoare direct în arena instituțională, susținând că, pentru prima dată în Parlamentul European, o „majoritate Giorgia” ar fi luat formă ca alternativă la „majoritatea Ursula”. Pornind de la acest contrast, ea și-a construit mesajul central: schimbați cursul și contestați o viziune a Europei care – a susținut ea – tinde să remodeleze antropologia, dreptul și piața în numele unui progresism fără limite.
Replica sa de încheiere, cu o trimitere la Camus și la sarcina de a preveni „destrămarea” lumii, a devenit emblema unei poziții pe care Atreju a pus-o în scenă în mod repetat: nu pentru a distruge Europa, ci pentru a o salva de la a fi scobită.
Simion: „Viitorul aparține patrioților”
George Simion a adoptat un ton mai mobilizator: „Viitorul ne aparține, viitorul aparține patrioților”. El a legat traiectoria europeană de diaspora românească din Italia, evocând un cântec învățat tocmai de la tinerii români care trăiesc în țara noastră: „Mâine ne aparține”. În discursul său, Fratelli d’Italia a fost prezentată ca un „model politic autentic”: o referință care, dincolo de politețe, semnalează o dinamică acum bine stabilită în câmpul conservator european. Italia lui Meloni este percepută de mai multe delegații ca un laborator al unei guvernări identitare, dar instituționale, capabilă să combine fermitatea politică cu gestionarea practică.
Fidanza: Europa și Uniunea Europeană nu sunt același lucru
Intervenția lui Carlo Fidanza s-a axat pe o distincție destinată să rămână în centrul argumentației conservatoare: „Când vorbim despre Europa, nu vorbim despre Uniunea Europeană”. Pentru Fidanza, diferența este „substanțială”: Europa este istorie și civilizație; UE este o structură politică care necesită „o schimbare profundă și radicală”.
Aici se conturează viziunea de ansamblu rezultată din panel. Critica nu vizează însăși ideea de cooperare între statele europene, ci o arhitectură care tinde să înlocuiască popoarele și națiunile cu o guvernare centralizată, adesea incapabilă să răspundă democratic pentru alegerile sale. Fidanza a spus-o clar: misiunea conservatorilor nu este de a „uniformiza” popoarele; nu există un model unic „din Islanda până în Sicilia”. Misiunea este opusă: să valorizeze identitățile, specificitățile teritoriale și „mândria popoarelor”, apărând diferențele de aplatizarea și omogenizarea globală.
În acest cadru se înscrie analiza sa asupra politicii italiene din ultimii ani: Fidanza a susținut că Atreju a confirmat rolul conservatorismului într-o țară care a fost guvernată „timp de trei ani”, prezentând stabilitatea italiană drept rezultatul redării cuvântului poporului după un sezon de „tehnocrați” fără un mandat popular.
Bielan: credință, familie, suveranitate, curaj
Din partea poloneză, Adam Bielan a insistat asupra dimensiunii bazate pe valori: „O Europă fără conservatori ar fi o Europă fără valori” și, prin urmare, a susținut el, incapabilă să apere familia. În cadrul său, valorile fundamentale ale Occidentului conservator pot fi rezumate în patru cuvinte: credință, familie, suveranitate, curaj. Iar axa Italia-Polonia este oferită drept dovadă că conservatorii nu reprezintă „trecutul”, ci „fundamentul viitorului”. Acesta este un pasaj semnificativ, deoarece indică o încercare de a reconstrui un lexic comun între culturi politice diferite: mediteraneană și central-orientală, catolică și protestantă, europeană și non-europeană. Scopul este de a menține identitatea și modernitatea împreună, fără a preda inovația exclusiv narațiunii progresiste.
Gunnlaugsson: rădăcinile ca o condiție prealabilă pentru progres
Islandezul Sigmundur Gunnlaugsson a dezvoltat un argument complementar: fără conservatori nu ar exista „civilizație”, iar fără conservatori nu ar exista nici măcar „progres”. O teză deliberat contra-intuitivă în comparație cu clișeul comun care asociază conservatorismul cu imobilismul. Aici, conservatorismul este definit ca fiind condiția unei schimbări durabile: construirea unei „lumi noi”, da – dar diferită de cea actuală, deoarece mai solidă – și, pentru a face acest lucru, „păstrarea rădăcinilor” devine fundamentală.
Furtuna: un drept care nu mai acceptă etichete
Danezul Kristoffer Storm a ridicat în schimb problema legitimității politice: „Nu trebuie să ne mai numească extrema dreaptă; noi suntem dreapta și suntem conservatori europeni”. Remarcile sale au introdus un element care a devenit crucial în ultimele luni: relația cu PPE și cu conservatorii „de centru”, care sunt îndemnați să recunoască faptul că cooperarea cu zona conservatoare nu este un tabu, ci o necesitate pentru a preveni deriva ideologică și paralizia decizională.
Mellado și podul către America Latină
Salutul video al lui Miguel Mellado din Chile a avut un scop strategic: să reamintească tuturor că provocarea conservatoare nu este doar europeană și că orizontul politic este acum global. Referirea la viitoarele alegeri din Chile a adăugat un detaliu important: internaționalizarea conservatorismului nu este o conferință permanentă, ci o rețea care încearcă să influențeze desemnările electorale și ciclurile de guvernare.
Ce idee despre Europa reiese din panel
Luate împreună, intervențiile oferă o imagine coerentă – și ambițioasă din punct de vedere politic – a ceea ce conservatorii înțeleg prin Europa.
Europa ca civilizație, nu ca birocrație.
Distincția Fidanza „Europa/Uniunea Europeană” este pivotul: Europa este un patrimoniu istoric și cultural; UE este o construcție politică care poate fi îmbunătățită și, în multe privințe, trebuie reformată radical.
Suveranitatea națională ca cheie de boltă democratică.
Procaccini și Fidanza converg: identitatea națională nu este nostalgie – este nivelul la care poporul poate exercita cu adevărat suveranitatea și poate cere socoteală factorilor de decizie. Super-statul, în schimb, tinde să dilueze responsabilitatea și reprezentarea.
Valori ne-negociabile și o critică a progresismului antropologic.
Maréchal și Bielan, în registre diferite, insistă asupra unui punct: Europa nu poate supraviețui dacă rupe legătura cu rădăcinile sale și transformă totul – chiar și fundamentele antropologice – în material disponibil pentru inginerie socială ideologică.
Un drept de guvernare, nu o îngrădire polemică.
Simion indică FdI ca model; Fidanza pretinde stabilitate și centralitate internațională; Storm solicită sfârșitul etichetelor. Este aceeași traiectorie: normalizarea conservatorismului ca forță de guvernare, nu ca excepție.
Construirea unor majorități alternative în Europa.
Ideea unei „majorități Giorgia” opusă unei „majorități Ursula” indică obiectivul final: schimbarea echilibrului în Parlamentul European, modelarea dosarelor și schimbarea direcției politice a Uniunii din interior.
Atreju ca platformă politică
Pe scurt, panelul „Provocările conservatorilor” a servit la transformarea unei teme identitare într-un proiect. Nu nostalgia frontierelor închise, ci un apel pentru ca Europa să redevină un continent al națiunilor libere, capabile să coopereze fără a se șterge; o Europă care își apără civilizația fără rușine; o Europă care își asumă provocarea viitorului fără a o preda unei monoculturi progresiste.
Dacă Atreju, așa cum se întâmplă adesea, este și un laborator de limbi și alianțe, impresia este că constelația conservatoare încearcă un nou salt: de la protestul împotriva „pilotului automat” al Bruxelles-ului la construirea unui curs alternativ. Cu o idee precisă: nu poate exista o Europă puternică dacă, pentru a deveni „una”, ea trebuie mai întâi să uite cine este.