Subscribe
Propunerea prezentată de administrația americană condusă de Donald Trump de a înființa un Consiliu al Păcii cu jurisdicție globală, în special cu un rol central în gestionarea viitorului Fâșiei Gaza, reprezintă o încercare ambițioasă de redefinire a instrumentelor de guvernare a conflictelor internaționale. Această inițiativă are loc într-un context geopolitic extrem de complex, marcat de războiul continuu din Gaza, de invazia rusă din Ucraina și de o slăbire generală a multilateralismului tradițional întruchipat de Organizația Națiunilor Unite. Proiectul american se prezintă nu numai ca o platformă pentru reconstrucția fizică a teritoriului palestinian devastat de conflict, ci și ca o posibilă alternativă funcțională la organismele multilaterale existente, stârnind reacții mixte în rândul aliaților, rivalilor și actorilor regionali direct implicați.
COMPONENȚA CONSILIULUI ȘI INVITAȚIA ADRESATĂ RUSIEI
Unul dintre cele mai controversate aspecte ale noului Consiliu de Pace este invitația adresată președintelui rus Vladimir Putin de a se alătura acestuia. Confirmarea acestei invitații a venit direct de la Kremlin, care a precizat că Moscova evaluează oferta SUA, încercând să înțeleagă pe deplin implicațiile și modalitățile sale operaționale. Posibilitatea ca liderul rus să se alăture unui organism dedicat rezolvării conflictelor globale pare problematică, având în vedere că invazia din Ucraina se apropie de al patrulea an și că Rusia nu a dat niciun semn concret de dorință de a ajunge la un acord de pace. Cu toate acestea, includerea Moscovei pare să reflecte logica lui Trump de a implica toate marile puteri, indiferent de responsabilitățile lor în conflictele în curs, în speranța de a construi un cadru de stabilizare sub conducerea americană.
ROLUL STATELOR UNITE ȘI VIZIUNEA LUI TRUMP
Consiliul Păcii este conceput ca un organism prezidat direct de președintele Statelor Unite, subliniind astfel rolul central al Washingtonului în cadrul proiectului. Potrivit scrisorilor de invitație, inițiativa se bazează pe o abordare îndrăzneață și inovatoare a soluționării conflictelor, sugerând dorința de a depăși mecanismele decizionale adesea paralizate ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Statele Unite au contactat zeci de țări și personalități internaționale cu scopul de a construi o structură largă și cuprinzătoare, capabilă să intervină nu numai la nivel diplomatic, ci și la nivel administrativ, de securitate și financiar, în special în faza a doua a planului Gaza.
IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE ȘI A PRINCIPALILOR SĂI ALIAȚI
Uniunea Europeană a fost, de asemenea, implicată în proiect, cu o invitație oficială adresată președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen. Comisia și-a confirmat intenția de a contribui la un plan global de încheiere a conflictului din Gaza, deși nu a precizat dacă invitația a fost acceptată în mod oficial. Italia se numără, de asemenea, printre țările contactate, în timp ce Regatul Unit, prin intermediul prim-ministrului Keir Starmer, a declarat că se află în dialog cu aliații săi din cadrul Consiliului pentru pace și că este dispus să joace un rol activ în cea de-a doua fază a planului, deși fără a confirma calitatea oficială de membru. Această atitudine reflectă prudența larg răspândită în rândul partenerilor occidentali, împărțiți între dorința de a contribui la stabilizarea Gaza și preocupările legate de structura și legitimitatea noului organism.
REACȚIA ISRAELULUI ȘI OPOZIȚIA INTERNĂ
Guvernul israelian și-a exprimat opoziția fermă față de formarea Consiliului, subliniind că inițiativa nu a fost coordonată cu Ierusalimul și este în contradicție cu politica oficială a Israelului. Această opoziție a fost reiterată cu o forță deosebită de către membrii aripii mai radicale a guvernului, care au caracterizat proiectul ca fiind dăunător pentru interesele israeliene, solicitând în mod deschis anularea acestuia și afirmând dreptul Israelului de a determina în mod independent viitorul Gazei. Potrivit acestui punct de vedere, Fâșia reprezintă o problemă de securitate existențială pentru Israel, care ar trebui să își asume întreaga responsabilitate administrativă și militară pentru teritoriu, inclusiv prin administrare militară directă.
GAZA, HAMAS ȘI PROBLEMA DEZARMĂRII
În centrul dezbaterii se află condiția esențială a dezarmării complete a Hamas, un element-cheie al celei de-a doua faze a planului de pace. Acordul prevede nu numai returnarea ostaticilor, inclusiv a corpului ultimului ostatic răpit, ci și eliminarea capacităților militare ale organizației islamiste. Oficialii guvernului israelian au evocat posibilitatea unei noi ofensive de amploare dacă Hamas nu acceptă un ultimatum care să includă dezarmarea efectivă și exilarea membrilor săi. În acest context, orice proiect de reconstrucție și stabilizare pare, din perspectiva israeliană, lipsit de sens fără înfrângerea definitivă a grupării care a condus Gaza.
PREZENȚA CONTROVERSATĂ A QATARULUI ȘI A TURCIEI
Tensiuni suplimentare rezultă din posibila includere în Consiliu și în Comitetul său executiv a unor țări precum Qatar și Turcia, considerate adversari strategici de către Israel. Qatarul este considerat unul dintre principalii susținători ai Hamas, atât din punct de vedere financiar, cât și prin influența mediatică, în timp ce Turcia este percepută ca fiind centrul politic și ideologic al Frăției Musulmane, o mișcare considerată ostilă însăși existenței Israelului. Prezența acestor actori într-un organism însărcinat să supravegheze securitatea și reconstrucția Gazei este interpretată ca o amenințare directă, mai ales că aceste țări par să aibă un interes scăzut în dezarmarea Hamas. Cu toate acestea, implicarea lor se încadrează, de asemenea, în logica lui Trump de a menține un front larg de aliați și interlocutori sub umbrela americană.
O STRUCTURĂ COMPLEXĂ ȘI PE MAI MULTE NIVELURI
Consiliul Păcii face parte dintr-o arhitectură instituțională extrem de complexă, care include un consiliu de administrație, un comitet executiv, un înalt reprezentant cu o structură de sprijin independentă, un Comitet național pentru administrarea Gazei și o forță internațională de stabilizare. În ansamblu, numărul țărilor implicate ar putea crește de la peste șaizeci de invitați inițiali la aproximativ optzeci de participanți cu drepturi depline, inclusiv state care au acceptat deja, investitori privați și donatori majori. Această multiplicitate a nivelurilor decizionale reamintește modele deja testate de guvernanță internațională, dar la o scară și cu o ambiție menite să creeze un adevărat sistem alternativ la Organizația Națiunilor Unite.
FINANȚAREA ȘI ROLUL PRINCIPALILOR DONATORI
Un element central al proiectului este mecanismul de finanțare. O contribuție de cel puțin 1 miliard de dolari este așteptată pentru a asigura un loc permanent în consiliul de administrație pentru o perioadă de peste trei ani. Fondurile colectate ar urma să fie utilizate pentru reconstrucția Fâșiei Gaza, distrusă de război. Cu toate acestea, statutul Consiliului nu a fost făcut public și rămân numeroase întrebări cu privire la procedurile sale de funcționare, transparența finanțării și echilibrul real al puterii între membrii săi. Prezența marilor investitori și a personalităților internaționale întărește ideea unei inițiative puternic legate de capacitatea financiară, mai degrabă decât de reprezentarea politică.
COMPARAȚIA IMPLICITĂ CU NAȚIUNILE UNITE
Inițiativa americană a fost interpretată de mulți observatori ca o încercare de a ocoli sau de a ocoli sistemul Organizației Națiunilor Unite, perceput ca fiind ineficient și blocat de voturile încrucișate. Crearea unui organism internațional atât de larg, condus de Statele Unite, ar putea da naștere unei noi forme de multilateralism sub hegemonia americană, în contrast cu modelele anterioare.
ISRAEL ÎNTRE OPOZIȚIE ȘI ADAPTARE STRATEGICĂ
În ciuda opoziției oficiale puternice, Israelul ar putea adopta o strategie pragmatică față de Consiliul de Pace. Consolidat de sprijinul continuu al actualei administrații americane, guvernul Netanyahu ar putea încerca să limiteze influența membrilor considerați ostili prin impunerea unor condiții care să le reducă rolul operațional, cum ar fi interzicerea desfășurării de trupe, a deținerii de arme sau a îndeplinirii funcțiilor de verificare. În acest fel, Israelul ar încerca să își apere interesele de securitate fără a intra în conflict direct cu Washingtonul, păstrând libertatea de acțiune pe care o consideră necesară pentru a face față unei amenințări existențiale permanente.
ÎNTRE AMBIȚIA GLOBALĂ ȘI FRAGILITATEA POLITICĂ
Consiliul de Pace pentru Gaza promovat de Donald Trump se prezintă ca un proiect de importanță istorică, capabil să redefinească echilibrul guvernării conflictelor internaționale. Cu toate acestea, eficacitatea sa pare să fie legată de o serie de condiții politice greu de reconciliat: dezarmarea Hamas, acceptul Israelului, coordonarea între actori profund divergenți și gestionarea unui număr foarte mare de țări și interese. Includerea unor figuri controversate precum Vladimir Putin și a unor state percepute ca ostile de către Israel sporește tensiunile și ridică îndoieli cu privire la coerența proiectului. În cele din urmă, inițiativa americană reflectă atât ambiția de a construi o nouă ordine internațională, cât și fragilitățile profunde ale unui sistem care încearcă să impună pacea fără să fi rezolvat rădăcinile politice și ideologice ale conflictului.