Fisuri emergente în interdicția Irlandei privind energia nucleară

În Dáil-ul irlandez, unde atât de multe dezbateri se reduc la recitări ritualice ale ortodoxiei „Green Deal”, se pare că se pregătește o revoluție tăcută.

James O’Connor, deputat și membru al partidului de guvernământ Fianna Fáil, a declarat că va depune proiectul de lege din 2026 privind reglementarea energiei electrice (eliminarea interdicțiilor privind fisiunea nucleară).

Acest act legislativ modest, dar cu adevărat istoric, urmărește să abroge interdicția generală privind fisiunea nucleară, care a paralizat politica energetică irlandeză timp de decenii.

Proiectul de lege va fi dezbătut în lunile următoare, iar însăși existența sa semnifică ceva profund, și anume că, după ani de izolare autoimpusă față de una dintre cele mai curate și mai fiabile forme de energie de bază de pe planetă, Irlanda dă în sfârșit semne că începe să conștientizeze realitatea.

Contrastul cu trecutul recent nu ar putea fi mai izbitor. Cu doar câțiva ani în urmă, la sfârșitul anului 2021, când deputata independentă Carol Nolan a insistat să afle de la guvern dacă acesta avea vreun plan de a reevalua interdicția privind energia nucleară sau de a modifica Legea privind reglementarea energiei electrice din 1999, răspunsul oficial a fost laconic și fără compromisuri.

Centralele electrice cu energie nucleară sunt interzise în Irlanda, a declarat ministrul de la Partidul Verde, Eamon Ryan, adăugând, pentru a fi sigur, că guvernul nu are absolut niciun plan de a revizui această interdicție sau de a explora dezvoltarea energiei nucleare. Ryan nu mai face parte din scena politică irlandeză, spre ușurarea multora, și se pare că la fel s-a întâmplat și cu stilul său de opoziție reflexă față de orice altceva în afară de morile de vânt și lăzile cu salată care pot fi așezate pe pervazurile ferestrelor gospodăriilor irlandeze. Acestea din urmă constituind un exemplu, devenit între timp notoriu, al atitudinii lui Ryan de detașare de realitate, parcă din altă lume.

Mai precis, răspunsul său reflecta poziția ideologică bine înrădăcinată care dominase procesul decizional din Irlanda încă de când interdicția fusese consacrată în lege la sfârșitul anilor 1990.

Pe atunci, pe fondul temerilor persistente ale opiniei publice, alimentate de dezastrul de la Cernobîl, și al campaniilor neîncetate ale mișcărilor antinucleare, o coaliție formată din Partidul Democraților Progresiști și Fianna Fáil a ales calea cea mai ușoară.

Aceștia au consacrat o interdicție legală care a diferențiat Irlanda de aproape toate celelalte țări europene dezvoltate.

În timp ce Franța și-a construit o flotă nucleară care alimentează economia țării și exportă surplusul de energie electrică, iar Suedia și Finlanda au investit masiv în energia de fisiune pentru a asigura un aprovizionament stabil cu emisii reduse de carbon, Irlanda a optat pentru o renunțare impusă de lege.

Rezultatul a fost o politică energetică înghețată în timp, ruptă de realitatea tehnică și din ce în ce mai departe de necesitățile economice.

Astăzi, această poziție nu mai este deloc fermă. În luna mai, prim-ministrul Micheál Martin a declarat public că este deschis față de energia nucleară (deși, cu două săptămâni mai devreme, în Dáil, dăduse de înțeles că nu este dispus să ia în considerare această opțiune).

Personalități de rang înalt din cadrul guvernului, printre care viceprim-ministrul Simon Harris și alți reprezentanți ai coaliției, și-au exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a analiza cu seriozitate această tehnologie. Se pare că ministrul Energiei, Darragh O’Brien, are o atitudine favorabilă față de aceasta.

Proiectul de lege al lui O’Connor, care ar modifica Legea din 1999 pentru a autoriza construirea și exploatarea instalațiilor de producere a energiei electrice nucleare, nu mai este o voce izolată în pustiu.

Această situație apare pe fondul faptului că prețurile la energia electrică din Irlanda se mențin cu încăpățânare printre cele mai ridicate din lumea dezvoltată.

Mult-lăudatul program eolian offshore, prezentat de multă vreme ca singura cale către un viitor verde, continuă să nu-și atingă obiectivele. Întârzierile în planificare, blocajele legate de racordarea la rețea și caracterul intermitent inerent al producției dependente de condițiile meteorologice au scos la iveală limitele unei abordări bazate exclusiv pe surse regenerabile de energie.

Energia nucleară, în schimb, oferă exact ceea ce rețeaua electrică irlandeză are nevoie cu disperare, și anume energie electrică de mare capacitate, cu emisii aproape de zero, care funcționează non-stop, fără a fi afectată de viteza vântului sau de numărul de ore de soare.

Este, desigur, ironic faptul că factorii de decizie irlandezi au importat fără rezerve energie electrică produsă din surse nucleare prin intermediul interconectorilor, în timp ce interziceau producția acesteia pe plan intern, o ipocrizie la fel de flagrantă pe cât de nesustenabilă.

În acest sens, răspunsul dat de Dáil în 2021 nu a fost rezultatul unei analize detaliate cost-beneficiu sau al unei evaluări actualizate a riscurilor; a fost o repetare mecanică a unui tabu de lungă durată.

Grupul ECR a recunoscut, desigur, de mult timp energia nucleară ca fiind o componentă indispensabilă a oricărei strategii serioase de decarbonizare.

Departe de a o considera o opțiune problematică sau temporară, grupul ECR a susținut, de fapt, în mod constant că energia nucleară trebuie să constituie un pilon central alături de alte surse cu emisii reduse de carbon.

În 2022, când Comisia Europeană a făcut un pas important prin includerea energiei nucleare în taxonomia UE privind activitățile durabile, coordonatorul grupului ECR din cadrul Comisiei pentru mediu, Alexandr Vondra, a salutat această măsură.

El a subliniat că energia pe bază de gaz și cea nucleară fac parte din soluție, evidențiind faptul că, cu doar doi ani în urmă, cuvântul „nuclear” era considerat aproape un cuvânt obscen în anumite cercuri ale UE.

Coordonatorul Comisiei pentru buget din cadrul grupului ECR, Bogdan Rzońca, a subliniat acest aspect, afirmând că sectorul gazelor naturale și cel nuclear pot genera reduceri rapide ale emisiilor atunci când li se acordă accesul corespunzător la piețele de capital.

Această poziție a definit abordarea ECR, care respinge în general discriminarea artificială împotriva tehnologiilor consacrate, în numele unor obiective ideologice înguste.

Declarațiile mai recente ale ECR au reiterat această poziție cu o urgență reînnoită. Pe parcursul anului 2025 și până în 2026, Grupul a vorbit despre o renaștere a energiei nucleare care se conturează în anumite părți ale Europei. Acesta a evidențiat schimbările de politică din țări precum Belgia, unde s-au luat decizii de prelungire a duratei de viață a reactoarelor din motive de securitate energetică și accesibilitate, iar Grupul a avertizat, de asemenea, împotriva erorii strategice de a miza exclusiv pe sursele regenerabile intermitente, neglijând în același timp capacitatea dispecerizabilă cu emisii reduse de carbon.

Desigur, opoziția continuă să se facă auzită. Reprezentanții Partidului Verde au respins proiectul de lege al lui O’Connor, considerându-l o distragere a atenției de la prioritatea energiei eoliene offshore. Aceștia avertizează că energia nucleară s-ar dovedi extrem de costisitoare și nu ar oferi consumatorilor energie electrică mai ieftină timp de cel puțin cincisprezece ani.

Astfel de argumente, care reiau clișee binecunoscute, merită o analiză mai atentă. De exemplu, este acum un fapt larg acceptat că, deși centralele nucleare tradiționale de mare capacitate implică într-adevăr costuri inițiale semnificative de capital, proiectele moderne, în special reactoarele modulare de mici dimensiuni, sunt concepute tocmai pentru a face față acestei provocări.

De asemenea, este bine stabilit faptul că, atunci când sunt evaluate din perspectiva producției fiabile și a stabilității sistemului, costurile pe durata de viață ale energiei nucleare se compară favorabil cu necesitatea unei capacități extinse de generare de rezervă, a consolidării rețelei și a stocării, pe care le impune un sistem cu un pondere ridicată a energiilor regenerabile.

Țările care au adoptat energia nucleară cu zeci de ani în urmă, precum Franța, cu o pondere a energiei nucleare de peste 70% în producția de energie electrică, se bucură de emisii mai reduse, de o mai mare siguranță a aprovizionării și de capacitatea de a exporta energie electrică.

Finlanda (pe care O’Connor o menționează frecvent) a reușit să extindă cu succes capacitatea de producție la Olkiluoto, demonstrând ce se poate realiza atunci când pragmatismul ingineresc prevalează asupra temerilor politice.

În schimb, renunțarea rapidă a Germaniei la energia nucleară, combinată cu creșterea consumului de cărbune și dependența anterioară de gazul rusesc, constituie un avertisment clar cu privire la consecințele pe care le poate avea o politică energetică dogmatică.

Grupul ECR a atras în repetate rânduri atenția asupra acestor învățăminte, susținând că obsesia „Green Deal” pentru energiile regenerabile a impus sarcini industriale inutile, a crescut costurile pentru cetățeni și a accelerat dezindustrializarea pe întreg continentul.

Irlanda se află acum la o adevărată răscruce de drumuri. Proiectul de lege O’Connor nu pretinde să fie o soluție completă în sine, dar elimină o barieră juridică care a împiedicat mult timp desfășurarea unei dezbateri raționale. Prin eliminarea interdicției legale, acesta deschide calea către o analiză serioasă a opțiunilor nucleare, de la reactoare modulare mici (SMR), potrivite pentru o rețea de dimensiuni reduse, până la proiecte pe termen lung, de mare amploare.

A sosit momentul să lăsăm deoparte dogmele. Dacă proiectul de lege va avansa, chiar și numai pentru a stimula o dezbatere națională amplă și bazată pe dovezi, acesta va reprezenta un pas important înainte. În acest sens, deschiderea în domeniul nuclear pe care o manifestă Irlanda oferă o șansă de a alinia politica internă atât la cele mai bune practici europene, cât și la realitatea concretă. Această oportunitate ar trebui valorificată de urgență.