Subscribe
Ieri, la ultima zi a Atreju în grădinile Castel Sant’Angelo (Roma), Giorgia Meloni a ales un ton deopotrivă identitar și explicit guvernamental: un discurs lung și dens menit să țină împreună două fire pe care 2 le consideră inseparabile. Pe de o parte, comunitatea politică – memoria sa, limba sa, coloana sa vertebrală culturală. Pe de altă parte, traiectoria internațională a Italiei și lupta mai amplă (și din ce în ce mai europeană) pentru schimbarea echilibrului continental al puterii.
Semnalul de dimineață: Morawiecki pe scena de închidere a lui Atreju
Înainte de discursul de încheiere al prim-ministrului, etapa finală a zilei a fost deschisă de Mateusz Morawiecki, președintele Partidului ECR și fost prim-ministru al Poloniei. Acesta nu a fost un eveniment secundar și nu a fost o apariție de curtoazie. A avut o semnificație politică.
Prezența lui Morawiecki pe scena din ziua încheierii – în centrul programului, nu pe margine – ar trebui interpretată ca un simbol al investiției strategice a Fratelli d’Italia în conservatorii și reformatorii europeni. Cu alte cuvinte: Atreju nu este doar baza identității politice a lui Meloni; este, de asemenea, platforma unde zona ECR caută o gramatică politică comună și, mai presus de toate, o ambiție de a deveni o forță decisivă în Europa.
Prezența lui Mateusz Morawiecki pe scena principală a ultimei zile, înainte de discursul de închidere al lui Meloni – și în cadrul aceluiași bloc al zilei de închidere în care au fost prezenți și Matteo Salvini și Antonio Tajani – nu a fost doar un detaliu de planificare. A fost un mesaj adresat Bruxelles-ului. Acesta indică faptul că Fratelli d’Italia dorește ca ECR să fie văzut nu ca o simplă „familie politică”, ci ca o arhitectură de putere capabilă să modeleze echilibrele europene, să tragă centrul de greutate al PPE și să forțeze Comisia și majoritățile tradiționale să țină cont de o axă conservatoare din ce în ce mai structurată. Cu alte cuvinte, Atreju este, de asemenea, folosit ca o platformă pentru a spune că bătăliile cheie – privind apărarea, migrația și politica industrială – sunt câștigate prin schimbarea numerelor și a culturii politice în Europa, nu doar prin construirea unui consens în Italia.
Atreju ca metodă: „Cei care fug arată că nu au substanță”
Meloni a afirmat că Atreju este o adevărată arenă de confruntare, „unde fiecare idee are dreptul să existe” și „valoarea oamenilor se măsoară prin substanță”. Replica ei cea mai tăioasă – îndreptată indirect către cei care aleg absența – a fost tranșantă: „cei care fug arată că nu au substanță”.
Formula a servit două scopuri. Pe plan intern, ea consolidează o comunitate politică care încă se consideră o forță insurgentă împotriva saloanelor consacrate și a puterii înrădăcinate. Pe plan extern, a inversat o acuzație familiară adresată dreptei: nu conservatorii se tem de dezbateri; adesea adversarii lor se tem de un domeniu în care argumentele contează mai mult decât poziționarea mediatică.
Un mesaj pentru coaliția de guvernare: unitate ca o „comunitate de destin”
O parte semnificativă a discursului s-a referit la coaliția de centru-dreapta. Meloni a respins ideea că guvernul său este un simplu „accident” sau o căsătorie de conveniență, descriind majoritatea drept o „comunitate a destinului”. De asemenea, ea a trasat un contrast cu opoziția: „suntem aliați și suntem prieteni… de partea noastră ne certăm… pentru a găsi o sinteză”, în timp ce de cealaltă parte – a sugerat ea – problema este că nici măcar nu doresc să se confrunte „între ei”.
Ideea de bază a fost mai degrabă politică decât retorică: stabilitatea nu este o virtute abstractă, ci o condiție de guvernare într-un ciclu internațional care necesită rapiditate, credibilitate și coerență.
Bilanț intern: muncă, impozite, „echitate” și clasa de mijloc
În ceea ce privește politica internă, Meloni a insistat asupra muncii ca măsură primară, subliniind nivelul record al ocupării forței de muncă și cea mai scăzută rată a șomajului din ultimele decenii. Ea a prezentat acest lucru ca fiind rezultatul unei strategii care vizează restabilirea centralității Italiei productive.
Ea a legat apoi opțiunile bugetare și fiscale de o definiție politică a echității: reducerea impozitului pe venitul persoanelor fizice și reducerea sarcinii fiscale, cu argumentul că adevărata linie de demarcație nu este retorica împotriva bogăției, ci apărarea clasei de mijloc și a familiilor muncitoare. Într-un pasaj punctual, ea a contestat ideea că o persoană care câștigă 2 500 EUR brut pe lună – în timp ce plătește o ipotecă și întreține o familie – ar trebui să fie etichetată drept „bogată”, contrastând această caricatură cu realitatea puterii înrădăcinate și a chiriilor protejate.
Poziția internațională: „Italia loială… dar subordonată nimănui”
Nucleul geopolitic al discursului a venit atunci când Meloni a abordat securitatea europeană și relația cu Statele Unite în era Trump. Concluzia sa a fost clară: „dorim o Italie loială tuturor partenerilor săi, dar care să nu se subordoneze nimănui”.
De acolo a venit replica cea mai tăioasă: „Bună dimineața, Europa”. Meloni a susținut că, dacă Washingtonul semnalează o retragere mai puternică, Europa nu poate continua să trăiască din externalizarea strategică. „Timp de optzeci de ani ne-am externalizat securitatea către Statele Unite… a existat un preț de plătit, iar acesta se numește condiționare… libertatea are un preț”.
În acest cadru, ea a insistat asupra consolidării capacității de apărare și securitate a Europei, mergând până la a evoca un „pilon european în cadrul NATO”, capabil să trateze „de la egal la egal” cu Statele Unite – fără a abandona legătura atlantică, dar punând capăt logicii de dependență.
Ucraina: sprijin fără ambiguitate – interes național și securitate europeană
Segmentul cel mai neechivoc – în concordanță cu o poziție ferm pro-Ucraina – a vizat sprijinul pentru Kiev. Meloni a reiterat faptul că Italia a fost „din prima zi” alături de poporul ucrainean, descriind agresiunea Rusiei drept un proiect neoimperial și încadrând alegerea Italiei nu doar ca o poziție morală, ci și ca interes național și securitate europeană – cu obiectivul de a ajunge la pace.
Din punct de vedere politic, logica este precisă: suveranitatea nu poate fi apărată acasă dacă Europa acceptă că frontierele pot fi redesenate prin forță.
Mediterana, Orientul Mijlociu, identitatea: politica externă ca proiecție a națiunii
Discursul a făcut loc, de asemenea, posturii mediteraneene a Italiei: energie, rute comerciale, controlul fluxurilor și un rol activ în dosarele din Orientul Mijlociu, asociat cu referiri la diplomație și angajament umanitar. Meloni a apărat, de asemenea, rolul Italiei în asistență și ajutor, punându-l în opoziție cu ceea ce a catalogat drept propagandă.
Pe frontul intern-cultural, identitatea a fost tratată ca o chestiune de coeziune și securitate: de la critica fundamentalismului la propuneri precum interzicerea vălului integral, în cadrul unui model de integrare care necesită respectarea legilor și obiceiurilor țării gazdă.
Europa: nu declin, ci misiune – și aici revine ECR
Argumentul lui Meloni privind Europa s-a desfășurat pe două căi: critica unei Europe birocratice și ideologice, dublată de o apărare a civilizației europene ca entitate vie. „Europa nu este în declin… este o civilizație vie care are încă o misiune”, a spus ea, adăugând că nu trebuie „să ceară permisiunea de a exista”.
Și aici sensul apariției matinale a lui Morawiecki devine și mai clar. Meloni i-a mulțumit în mod explicit acestuia și „marii familii a conservatorilor europeni”, legând activitatea ECR de efortul de a construi majorități alternative în Parlamentul European – pornind de la dosare concrete precum imigrația ilegală și apărarea frontierelor – ca dovadă că paradigmele se schimbă atunci când cineva „are curajul să spună lucrurile așa cum sunt”.
De ce Morawiecki „înainte” de Meloni contează mai mult decât o fotografie
Dacă discursul de închidere al lui Atreju stabilește în mod tradițional linia politică națională, ordinea de program de ieri a sugerat ceva mai mult: Fratelli d’Italia dorește ca profilul european al evenimentului să facă parte din narațiunea guvernului, nu să fie un apendice.
Morawiecki, pe scena din ziua încheierii, în calitate de președinte al Partidului ECR, semnalează că pentru Meloni dimensiunea europeană nu este un corolar. Este o axă. Deoarece bătălia pentru o Europă mai realistă în materie de apărare, o Europă mai dură în ceea ce privește migrația ilegală și o Europă mai orientată spre producție, mai puțin guvernată de cultul regulilor, nu poate fi câștigată doar la Roma. Ea este câștigată prin schimbarea majorităților – și a limbajului – la Bruxelles.