Nodul gordian al migrației

Mulți oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la problemele de lungă durată și tot mai grave cauzate de valurile continue de migrație din țările terțe către Europa, recunoscând că situația care s-a creat este departe de a fi promițătoare. Cu toate acestea, mulți alții au încercat să convingă cetățenii europeni că aceste fluxuri migratorii se vor integra treptat în societățile europene.

Problemele grave cu care se confruntă așa-numita „Lumea a Treia”, în special Africa și Asia, au declanșat valuri de migrație în întreaga Europă, făcând din migrație una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă țările europene în prezent.

În special, așa-numitele țări de pe linia frontului, precum Grecia, Cipru, Spania și Italia, se confruntă cu cele mai mari presiuni în materie de migrație din cauza poziției lor geografice, ceea ce le expune la un risc din ce în ce mai grav.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în ultimii ani într-o Europă cu o populație în curs de îmbătrânire? Care a fost rezultatul așa-numitelor politici de deschidere a frontierelor? Ce ne spun exemplul recent al Spaniei și ciocnirile repetate de pe străzile orașelor europene?

Ce altceva ar putea demonstra aceste evoluții decât faptul că politicile de deschidere a frontierelor au transformat Europa într-un spațiu cu frontiere practic necontrolate, iar străzile principale ale orașelor noastre în arene?

Problema migrației este, în primul rând, o chestiune de securitate națională, iar protecția adecvată a frontierelor este esențială pentru menținerea suveranității naționale a statelor europene.

Prin urmare, politicile precum cotele obligatorii pentru relocarea migranților între statele membre „paralizează” țările europene, limitând autoritatea guvernelor lor naționale. În plus, acestea nu rezolvă deloc problema fluxurilor migratorii.

Într-un moment în care numărul migranților care sosesc este în creștere, Europa se confruntă, de asemenea, cu o provocare enormă: criza demografică cu care se confruntă. Îmbătrânirea populației, reducerea forței de muncă și scăderea ratei natalității sunt exemple caracteristice ale tendințelor care contribuie la scăderea populației totale a Europei.

Despre ce fel de Europă vom vorbi, de fapt, peste câțiva ani? Cum va evolua populația fiecărei țări europene? Câți europeni vor locui în Europa și câți dintre aceștia vor fi descendenți ai migranților de a treia sau a patra generație? Acestea sunt întrebări simple la care trebuie să răspundem, dar numai după ce vom clarifica ce fel de Europă ne dorim.

O Europă cu frontiere deschise și fluxuri migratorii neîntrerupte? O Europă guvernată de cote de relocare a migranților? Sau o Europă cu frontiere solide și state care acordă prioritate consolidării și îngrijirii propriilor cetățeni?

Concentrarea migranților în orașele europene nu doar că modifică compoziția demografică a acestora, ci contribuie și la apariția unor ghetouri de migranți ai căror locuitori, departe de a căuta integrarea, pot fi reticenți în a îmbrățișa cultura și civilizația țărilor europene. Să nu uităm, în plus, că doar o mică parte dintre migranți s-au integrat cu succes în valorile statelor europene.

Politica în materie de migrație nu are nevoie doar de gestionarea situației actuale. Este esențial să se asigure un control strict al frontierelor externe ale Uniunii Europene, susținut de finanțare europeană destinată construirii de bariere fizice și a infrastructurii de securitate.

O altă măsură necesară este extinderea aplicării conceptului de „țări terțe sigure”, facilitând expulzarea persoanelor chiar și către țări cu care acestea nu au nicio legătură personală anterioară, cu condiția ca respectivele țări să fie considerate sigure.

Cu toate acestea, aspectul cel mai important este combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane prin impunerea unor sancțiuni mai severe asupra rețelelor criminale de trafic. Aceste rețele nu numai că trimit mii de migranți pe teritoriul european, ci îi și exploatează pe migranți înșiși, „vânzându-le” promisiunea unei vieți noi într-o Europă „prosperă”.

Politicile de toleranță ale Uniunii Europene față de migrație s-au transformat acum în politici de complicitate într-o problemă extrem de gravă, care schimbă — sau este pe cale să schimbe — structura demografică a Europei.

Controale mai stricte la frontieră, proceduri accelerate de azil și, mai presus de toate, restabilirea securității și protecția frontierelor Europei sunt doar câteva dintre măsurile care ar fi trebuit deja puse în aplicare.

Într-un context internațional în continuă schimbare, Europa nu poate continua să joace rolul unui salvator primitor, cu granițe deschise. Statele și guvernele europene au datoria fundamentală de a rezolva problema migrației și de a găsi soluții înainte ca Europa să-și schimbe identitatea.