Subscribe
Constituția suedeză are în față câteva schimbări radicale, care ar trebui să-i îngrijoreze pe conservatori. În termeni simpli, va deveni mai ușor pentru vechile partide, în special pentru social-democrați, să veteze orice propunere de modificare a conținutului din ce în ce mai învechit și veșnic controversat al Instrumentului de guvernare. Acest lucru are implicații pentru o serie de domenii politice cheie, cum ar fi imigrația și aderarea Suediei la UE. Prin urmare, a fost frustrant să asistăm la această evoluție fără a beneficia practic de atenția mass-media sau de o dezbatere publică. Până acum. Partidul naționalist Democrații Suediei a cerut organizarea unui referendum cu privire la aceste modificări, ceea ce reprezintă probabil una dintre cele mai îndrăznețe acțiuni ale partidului din ultimii mulți ani.
Constituția suedeză și aspectele sale tehnice
În prezent, Parlamentul Suediei, riksdag, poate modifica Constituția Suediei pe parcursul unui ciclu electoral; este necesar un vot cu majoritate simplă înainte de alegerile generale și un vot cu majoritate simplă după alegeri. În teorie, acest lucru permite ca propunerea de modificare să fie evidențiată și dezbătută, astfel încât alegătorii să se poată pronunța.
În practică, acest lucru nu se întâmplă niciodată, iar majoritatea modificărilor constituționale au loc în umbra presei. Astfel, se poate argumenta că este prea ușor să se schimbe Constituția, care, de la adoptarea sa inițială în 1974, a devenit un strat de tendințe politice sensibile la timp. Unele dintre aceste tendințe s-au dovedit a fi idei proaste foarte repede – cum ar fi amendamentul care declară Suedia stat membru al Uniunii Europene, care a devenit realitate în 2010. Acest lucru diminuează puterea de pârghie a Suediei asupra instituțiilor UE, deoarece acestea sunt conștiente de faptul că Suedia este obligată prin Constituție să nu părăsească Uniunea.
Dar poate cea mai mare problemă care necesită un amendament constituțional este cea a cetățeniei suedeze și a modului în care aceasta poate fi revocată. În prezent, nu există o astfel de posibilitate, pe care o majoritate populară și guvernul doresc să o schimbe, din cauza relației dintre criminalitate și imigrație în Suedia. Un număr impresionant de imigranți cu antecedente penale primesc anual cetățenia suedeză datorită unor norme extrem de permisive, iar faptul că Suedia nu îi poate expulza în pofida infracțiunilor lor reprezintă o amenințare la adresa securității.
În mod evident, Suedia are nevoie de o conștientizare mai puternică a problemelor constituționale în mass-media și în rândul partidelor sale politice. Lipsa de interes manifestată față de acest subiect, care a dus la transformarea Constituției Suediei într-un colaj eclectic, are probabil rădăcini culturale. Suedia a funcționat în principal conform principiului suveranității populare, care este, de asemenea, consacrat în deschiderea Instrumentului de guvernare însuși („Toată puterea publică derivă din popor”). Acest lucru a însemnat că nu a existat niciodată o rigurozitate cu privire la faptul dacă acțiunile guvernului sunt sau nu conforme cu regulile, iar majoritatea practicilor guvernului suedez sunt, în schimb, rezultatul tradițiilor.
Până la constituția „modernă” din 1974, Suedia a funcționat în conformitate cu Instrumentele de guvernare din 1809, care, conform regulamentului, acordau monarhiei o influență semnificativă asupra activității administrative de zi cu zi. Acest lucru nu însemna însă că regii Suediei exercitau în mod activ această putere, deoarece acest lucru ar fi fost ofensator din punct de vedere cultural pentru suedezii secolului al XX-lea.
Viitoarea reformă constituțională are mult conținut, însă cea mai semnificativă schimbare este cerința unei majorități calificate de două treimi pentru un amendament, la votul final din riksdag. În practică, acest lucru permite unei mici părți a opoziției politice să pună veto la orice modificare, îndepărtând Suedia de suveranitatea populară, deoarece privează un singur guvern majoritar de puterea de a modifica constituția. În schimb, Suedia va obține un document nu chiar atât de atemporal, pietrificat pentru totdeauna de diferențele politice ireconciliabile ale riksdag-ului.
Un referendum la orizont?
Democrații suedezi este singurul partid care a criticat această reformă. Aceștia subliniază în special potențialul social-democraților, principalul partid care a modelat cea mai mare parte a actualei constituții, de a bloca orice modificări pe care le consideră o provocare a hegemoniei sale instituționale. Acesta este cel mai mare partid din riksdag și apare constant în sondaje, reprezentând în mod corespunzător aproximativ o treime din electorat. Aceasta nu înseamnă că restul partidelor de stânga nu au obiecții cu privire la majoritatea ambițiilor democraților suedezi și ale guvernului de centru-dreapta.
La 14 octombrie, liderul democraților suedezi, Jimmie Åkesson, a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat cererea oficială a partidului său pentru organizarea unui referendum public în riksdag. Este nevoie de doar 10 % din cele 349 de locuri ale parlamentului pentru a depune cererea, dar de o treime din voturi pentru ca aceasta să fie pusă în aplicare. Aceasta înseamnă că o serie de reprezentanți, probabil de centru-dreapta, vor trebui să sprijine inițiativa democraților suedezi de a organiza un referendum. Democrații suedezi fac parte din coaliția de guvernare, dar nu există nicio garanție că moderații, creștin-democrații sau liberalii vor sprijini cererea de organizare a unui referendum. Jimmie Åkesson a făcut apel în special la aceste partide, deoarece dreapta suedeză în general are cel mai mult de pierdut când vine vorba de faptul că constituția este practic blocată pentru tot viitorul.
Încăpățânarea „burgheză” pe care o pot ajunge să o regrete
Ce motive au aceste partide pentru a vota împotriva unui referendum? Câteva, de fapt, și toate se referă la salvarea aparențelor.
Pentru început, au votat pentru amendamentul constituțional în primul tur (din două tururi, al doilea va avea loc după alegerile din 2026), care a avut loc la începutul lunii octombrie. Chiar dacă își dau seama acum (sau și-au dat seama încă de la început) că reforma este în detrimentul obiectivelor lor politice, ar părea că sunt dirijați de democrații suedezi dacă abia acum ar ceda problema votanților. Momentul în care democrații suedezi au solicitat referendumul a fost criticat ca fiind iresponsabil și ca încălcând procedurile parlamentare, iar moderații, creștin-democrații sau liberalii nu doresc să fie asociați cu așa ceva.
Al doilea factor care contribuie la izolarea democraților suedezi în această problemă este faptul că partidele principale, adică partidele nepopuliste, respectă cultura consensului, în special atunci când vine vorba de subiecte foarte importante. În ceea ce privește problemele „existențiale”, se obișnuiește să se facă apel, cel puțin superficial, la necesitatea ca toate părțile să ajungă la o înțelegere comună, iar această abordare a caracterizat, de exemplu, sistemul suedez de pensii și politica energetică. Constituția este un alt subiect în care polarizarea ar fi considerată nepoliticoasă, iar este foarte puțin probabil ca partidele „burgheze” tradiționale care dețin toate atuurile în acest moment să încalce acest principiu de dragul Democraților suedezi.
În cele din urmă, merită, de asemenea, să ne gândim dacă moderații, creștin-democrații și liberalii sunt cu adevărat atât de îngroziți de reforma constituțională pe cât ar putea și, potrivit democraților suedezi, ar trebui să fie. Pentru mulți, poate cei mai mulți, din aceste partide, ar putea fi vorba de rațiunea de a „proteja” constituția de majoritățile temporare, chiar dacă acea majoritate este a lor. Inițial, regula majorității calificate a fost propusă ca o măsură de protecție împotriva populismului, cu exemple înfricoșătoare precum Donald Trump și Viktor Orbán care cântăresc greu în mintea elitei politice suedeze. Un referendum privind mecanismul de modificare ar putea foarte bine să fie doar o altă expresie a aceluiași tip de populism pe care, în opinia acestora, doresc să îl dezarmeze.
Programul politic al așa-numitului guvern Tidö, format din moderați, creștin-democrați și liberali și susținut de democrații suedezi, este un amestec ambițios de idei liberale clasice și conservatoare naționale. Acesta poate fi dus la bun sfârșit în forma sa actuală, în conformitate cu normele constituționale actuale, însă noua ordine l-ar împiedica să se dezvolte în continuare. În interesul restructurării complet conservatoare de care Suedia are nevoie pe termen lung, guvernul nu poate fi împiedicat să aducă modificări constituționale care să divizeze și să polarizeze. Partidele care votează „nu” la solicitarea unui referendum vor avea multe de răspuns.