Subscribe
În trei ani la Palazzo Chigi, Giorgia Meloni a remodelat imaginea internațională a Italiei: mai asertivă în Mediterana, un jucător oscilant în Europa, o punte politică către Washington și arhitectul unei strategii pentru Africa care vizează securitatea energetică, dezvoltarea și controlul fluxurilor migratorii. Calea nu a fost liniară – constrângerile fiscale și slăbiciunile structurale persistă – dar traiectoria este clară: Roma este din nou un centru politic.
Un profil de lider: Stabilitate, pragmatism, agendă
La trei ani de la vot, Meloni și-a consolidat primatul intern și o poziție externă recunoscută: conservatoare în ceea ce privește valorile, pragmatică în dosarele europene și atlantice. Ea a avut tendința de a favoriza stabilitatea în detrimentul terapiei de șoc: reducerea treptată a deficitului, prudență în ceea ce privește finanțele publice și atenție acordată industriei și producției (chiar dacă persistă vânturile potrivnice la nivel mondial).
G7 în Puglia: direcția de deplasare a Italiei
Summitul de la Apulia (13-15 iunie 2024) a fost vitrina „doctrinei Meloni”: sprijin pentru Ucraina – inclusiv prin instrumente financiare inovatoare – o cooperare energetică mai aprofundată cu Africa și o apărare a ordinii internaționale bazate pe reguli. Dincolo de comunicate, Italia a folosit președinția pentru a încorpora o agendă „mediteraneană extinsă”, semnalând că securitatea europeană trece și prin sud.
Planul Mattei: O busolă pentru Africa
Lansat la summitul Italia-Africa (28-29 ianuarie 2024), Planul Mattei a devenit cadrul pe termen lung al prezenței Italiei pe continent: o abordare de tip „parteneriat, nu caritate”, cu proiecte în domeniul energiei, apei, agriculturii, educației și sănătății, valorificând parteneriatele public-privat. De-a lungul timpului, Roma a lărgit aria țărilor vizate și a angajat campioni naționali (de la industria aerospațială cu dublă utilizare la agritech) pentru a ancora proiecte tangibile. Ideea strategică este simplă, dar ambițioasă: dezvoltarea ca pârghie de reducere a factorilor determinanți ai migrației ilegale, construind în același timp legături fiabile de energie și aprovizionare cu Europa.
Migrația: De la „externalizare” la un model italian Alte studii
Aici discontinuitatea a fost cea mai clară. Acordul Italia-Albania (anunțat în noiembrie 2023 și ajustat în 2025) a testat prelucrarea în afara teritoriului UE – facilități aflate sub jurisdicția italiană, proceduri accelerate și, în urma reacțiilor judiciare, o evoluție către centre de returnare. Inovator și controversat, sistemul a declanșat o examinare juridică pe care guvernul a apărat-o politic și în instanță.
Indiferent de litigiu, un fapt politic iese în evidență: UE și mai multe state membre au studiat – și în parte adaptat – abordarea Italiei, în cadrul unei reforme europene mai ample care pune accentul pe frontierele externe și pe acordurile cu țările terțe (de la Tunisia și Egipt la Iordania și Liban). Chiar și în afara UE, Londra a căutat alinierea instrumentelor operaționale. Diferențele persistă (de exemplu, planul Regatului Unit pentru Rwanda), dar „metoda italiană” a intrat în setul de instrumente politice al Europei.
Centrală în Europa: De la urnele de vot la dosare
Alegerile europene din 2024 au confirmat greutatea Fratelli d’Italia și a familiei conservatoare (ECR), ceea ce s-a tradus printr-o mai mare agilitate în negocieri la Bruxelles și Strasbourg. Relațiile cu Comisia von der Leyen au fost uneori competitive, însă Roma a jucat în mod repetat rolul de lider în dosarele privind migrația, energia și bugetul. În prezent, grupurile de reflecție consideră că prioritățile Italiei sunt de trei feluri: gestionarea fluxurilor migratorii, asigurarea unor parteneriate fiabile în domeniul energiei și limitarea interferențelor externe răuvoitoare – o strategie de „profunzime strategică sudică”, cu Italia ca pește pilot care împinge UE pe linii aliniate interesului național.
Atreju, „vitrina” globală: Musk, Sunak, Rama
Evoluția lui Atreju de la festivalul de partid la scena globală semnalează magnetismul politic pe care guvernul l-a construit. În decembrie 2023, Elon Musk și prim-ministrul britanic Rishi Sunak au urcat pe scenă; Edi Rama – un partener-cheie în dosarul Albania – a apărut, de asemenea. Acestea nu au fost simple ședințe foto: au avut loc discuții reale privind demografia, inteligența artificială, reglementarea digitală și migrația. Intervențiile lui Sunak la Roma au contribuit la stabilirea unui ton transcanal privind frontierele, în timp ce axa cu Tirana a devenit un laborator de politici – inclusiv fricțiunile juridice – alături de cooperarea practică în materie de infrastructură la Marea Adriatică. Atreju a proiectat o Italie care invită și creează rețele.
The Atlantic Channel: O „relație specială” cu Trump
După alegerile americane din 2024 și revenirea președintelui Donald J. Trumpla Casa Albă, Meloni a cultivat o relație directă cu Washingtonul, devenind rapid unul dintre liderii europeni cei mai ascultați acolo în noua etapă. Întâlnirile la nivel înalt au marcat o înțelegere personală și politică utilă pe dosare sensibile (tarife, Ucraina, Mediterana). Echilibrul este delicat – în special în ceea ce privește comerțul și Ucraina – dar a permis Italiei să joace un rol de punte între Washington și Bruxelles, reducând riscul unui război transatlantic constant.
Cum ne văd piețele: verdictul ratingurilor
Poate cea mai tangibilă „primă de stabilitate” a venit din ratingurile suverane. Până în 2025, agențiile au recunoscut continuitatea politică și prudența fiscală prin îmbunătățiri și modificări pozitive ale perspectivelor. În timp ce creșterea rămâne modestă și productivitatea stabilă, piețele apreciază din ce în ce mai mult guvernanța mai stabilă și disciplina bugetară a Italiei – bunuri rare într-o Europă turbulentă din punct de vedere politic.
Limite, critici, provocări deschise
Agenda Meloni a declanșat rezistență pe fronturile judiciare și civile, în special în ceea ce privește politicile de migrație (hotărâri judecătorești privind „țările sigure” și procesarea extrateritorială). Criticii Planului Mattei solicită o guvernanță mai puternică, KPI măsurabili și garanții. La nivel național, rămân noduri vechi: demografia, salariile reale, productivitatea și educația STEM. Totuși, schimbarea politică este incontestabilă: Italia nu reacționează doar la evenimente; ea propune cadre, conduce negocieri și construiește coaliții (de la acțiunile G7 împotriva contrabandiștilor la parteneriatele UE-Africa de Nord și trilaterale precum Italia-Marea Britanie-Albania). Este o întoarcere la politica externă proactivă, care leagă interesele naționale de cele europene.
„Cele mai bune practici” pe care le studiază alții
Modelul de migrație al Italiei – externalizare ancorată legal, înțelegeri cu statele partenere, descurajare și returnare – a fost imitat sau adaptat în mai multe capitale, în interiorul și în afara UE. Concepte precum externalizarea unor părți ale fazei post-denegare și crearea de centre de returnare au intrat în dezbaterea europeană generală. Niciun model nu este „plug-and-play”, iar rezultatele depind de jurisprudență și de capacitatea administrativă – însă, după ani de subordonare narativă, Italia stabilește agenda, iar alții se compară cu aceasta.
Italia în conflictul din Orientul Mijlociu
În acești trei ani, Roma și-a conturat o poziție clară cu privire la cele mai volatile dosare din regiune: Gaza-Israel-Liban-Marea Roșie. Această poziție se bazează pe trei piloni: acțiune umanitară practică, descurajare și protecție a căilor maritime și diplomație pentru o pace durabilă bazată pe două popoare, două state.
Principii și mesaje politice. Din toamna anului 2023, Italia a apărat dreptul Israelului de a exista și de a trăi în siguranță – și astfel de a se apăra de terorism – insistând în același timp asupra unei încetări durabile a focului, asupra eliberării ostaticilor și asupra unui orizont politic credibil pentru palestinieni. În perioada 2024-2025, Palazzo Chigi și Ministerul de Externe au reafirmat sprijinul pentru soluția celor două state și pentru respectarea dreptului umanitar internațional, asociind aceste cuvinte cu ajutor direct și asistență medicală pentru civilii din Gaza.
Coridoare de primire și umanitare pentru palestinieni. Italia a combinat principiul cu instrumentele: Zboruri medicale ale Forțelor Aeriene care transferă copii răniți și bolnavi – împreună cu familiile lor – în Italia; tratament în cadrul serviciului național de sănătate; și coridoare umanitare cu parteneri din societatea civilă (cum ar fi Comunitatea Sant’Egidio), care permit intrarea în siguranță și reunificarea familiilor pentru refugiații palestinieni.
Nava „Vulcano” și puntea medicală. Un simbol vizibil este nava-spital ITS Vulcano, cu sală de operații, scaner CT și terapie intensivă, desfășurată în afara zonei de criză pentru a trata răniții – în special minorii – și pentru a servi ca un centru medical avansat coordonat cu autoritățile egiptene și agențiile internaționale. Desfășurarea a început în noiembrie 2023 și a continuat cu misiuni ulterioare.
Securitate maritimă și descurajare în Marea Roșie. Pentru a limita propagarea regională, Roma a sprijinit – și a participat la – misiunea UE EUNAVFOR Aspides pentru a proteja libertatea de navigație împotriva atacurilor Houthi. Distrugătorul Caio Duilio a interceptat și doborât drone în mai multe rânduri, contribuind la protejarea rutelor energetice și comerciale ale Europei. Poziția este defensivă, dar hotărâtă, legând securitatea maritimă de reziliența economică a Europei.
Frontul nordic al conflictului: Libanul. Italia rămâne un pilon al UNIFIL în sudul Libanului – cu peste 1 100 de căști albastre – și a făcut presiuni în cadrul forumurilor internaționale pentru a consolida misiunea ca o frână în calea escaladării cu Hezbollah. Prezența continuă a Italiei pe teren și presiunile sale diplomatice pentru reînnoirea și consolidarea mandatului au fost consecvente până în 2024-2025.
autodeterminarea palestiniană și garanții pentru Israel. În 2025, Roma a clarificat, de asemenea, că recunoașterea formală a unui stat al Palestinei este un obiectiv politic comun într-un cadru european, legat de condițiile de securitate (eliberarea ostaticilor, înlăturarea Hamas de la conducerea Gaza) și de un proces de negociere serios care să asigure pacea și securitatea pentru Israel și autodeterminarea reală pentru palestinieni. Aceasta este sinteza italiană: securitate și drepturi, împreună.
Concluzii: Italia, din nou necesară
În urmă cu trei ani, mulți prezentau Italia drept un actor fragil printre giganți: datorii mari, creștere scăzută, puține cuvinte de spus. Astăzi – cu toate constrângerile recunoscute – Roma este lider pe cel puțin trei axe decisive pentru Europa: Mediterana (migrația și securitatea), energia (aprovizionarea fiabilă și parteneriatele africane) și podul Atlantic (traducerea intereselor europene la Washington). Agențiile de rating au recunoscut stabilitatea; opozanții recunosc adeseori abilitatea de stat; aliații, din ce în ce mai mult, o urmează.
Și mai este Orientul Mijlociu, unde Italia a demonstrat o poziție echilibrată, dar eficientă: construind coridoare umanitare, îngrijind copiii din Gaza, apărând navigația, rămânând fermă în UNIFIL, reafirmând dreptul Israelului de a trăi în pace și dreptul poporului palestinian la autodeterminare. Aceasta nu este o întoarcere la grandoarea goală, ci la o