Subscribe
Recenta vizită de stat a regelui Felipe al VI-lea și a reginei Letizia ai Spaniei în Republica Populară Chineză – cu opriri în Chengdú și Beijing – oferă o perspectivă revelatoare asupra evoluției poziției politicii externe a Spaniei față de a doua cea mai mare economie a lumii. Cu o agendă care îmbină ambiția economică, diplomația culturală și simbolismul deliberat, vizita subliniază intenția Madridului de a forja o relație bilaterală mai substanțială cu Beijingul. Cu toate acestea, ea ridică, de asemenea, întrebări mai profunde cu privire la locul real al Spaniei în cadrul echilibrului schimbător dintre Est și Vest, comerț și convingere.
O vizită axată pe economie și cultură
Cuplul regal a sosit la Chengdú la 10 noiembrie 2025 pentru a începe o vizită axată pe aprofundarea cooperării „în domeniul economic, comercial și al investițiilor”. Ministrul economiei, comerțului și întreprinderilor, Carlos Cuerpo, care le însoțește pe Majestățile Lor, a subliniat necesitatea de a reechilibra o relație comercială „foarte asimetrică” și de a stimula exporturile spaniole către China. Punctul central al călătoriei este un forum economic major prezidat de rege, care reunește mai mult de patru sute de reprezentanți ai mediului de afaceri – o demonstrație clară a intenției guvernului de a reduce deficitul comercial de 40 de miliarde de euro al Spaniei față de China.
În același timp, regina Letizia conduce componenta culturală a vizitei, luând parte la o ceremonie în onoarea celei de-a 150-a aniversări a nașterii lui Antonio Machado – un poet admirat de cititorii chinezi – și întâlnindu-se ulterior cu hispanici chinezi la Universitatea Peking. Această dublă direcție de promovare economică și de apropiere culturală reflectă convingerea Madridului că angajamentul față de China trebuie să se extindă dincolo de comerț și să cuprindă identitatea, limba și prestigiul – domenii în care Spania păstrează o rezonanță globală.
Politica chineză a lui Sánchez și logica diversificării
Vizita nu poate fi înțeleasă separat de cursul mai larg al politicii externe trasat de prim-ministrul Pedro Sánchez. De la primele gesturi ale guvernului său față de Beijing, Spania s-a poziționat printre capitalele europene cele mai deschise în relațiile cu China. Sánchez însuși a vizitat China în 2024, declarând că „un război comercial nu ar aduce beneficii nimănui” – o frază care exprimă atât pragmatismul său, cât și distanța față de tonul tot mai conflictual al Washingtonului.
În multe privințe, călătoria regelui este punctul culminant simbolic al acestei deschideri: o încercare de a consolida pilonul economic al unei politici care vede China nu ca un rival sistemic, ci ca un partener de oportunități. Madridul încearcă să atragă investiții, să extindă exporturile și să diversifice piețele într-un moment în care mediul transatlantic a devenit mai nesigur. Odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, accentul pus de Washington pe relocalizare, tarife vamale și naționalism economic a destabilizat partenerii europeni. Guvernul Sánchez percepe în Beijing o sursă alternativă – nu ideologică, ci practică – de creștere și relevanță diplomatică.
Cu toate acestea, această strategie de diversificare comportă riscuri. Ea plasează Spania la intersecția unor sfere strategice concurente, forțând-o să găsească un echilibru între participarea sa la proiectul european, dependența sa de garanțiile de securitate americane și căutarea de noi oportunități în Est.
Între autonomie și aliniere
Susținătorii vizitei o prezintă ca pe o afirmare a suveranității Spaniei – un exercițiu pragmatic de diplomație independentă care pune interesul economic propriu mai presus de blocurile și sloganurile altora. Într-un mediu global din ce în ce mai definit de protecționism, susțin ei, Spania trebuie să acționeze acolo unde poate și să se adreseze tuturor celor care contează.
Totuși, autonomia nu este același lucru cu alinierea, iar alinierea nu înseamnă supunere. Cu cât Madridul își extinde angajamentul economic față de China, cu atât se expune mai mult la influența politică a Beijingului și la volatilitatea pieței. Relația rămâne puternic dezechilibrată, exporturile chineze inundând piețele spaniole, în timp ce bunurile spaniole încă se confruntă cu bariere de acces și recunoaștere. Căutarea „echilibrului” riscă să consolideze dependența.
În egală măsură, partenerii Spaniei de la Bruxelles și Washington vor interpreta vizita regală drept un semnal – oricât de neintenționat – că Madridul se îndreaptă spre o poziție mai blândă față de China, chiar în momentul în care Occidentul își înăsprește poziția. Comisia Europeană a avertizat deja cu privire la pericolele dependenței întreprinderilor chineze de infrastructurile critice, în timp ce Statele Unite, sub conducerea lui Trump, și-au reluat apelurile pentru un front occidental unit împotriva puterii tehnico-autoritare a Beijingului. Prin urmare, ofensiva de farmec a Spaniei în Chengdú și Beijing se înscrie în mod incomod într-un climat de neîncredere transatlantică reînnoită.
Vocația spaniolă și orizontul occidental
În realitate, puterea Spaniei în afacerile mondiale nu a provenit niciodată din urmarea modei momentului, ci din fidelitatea față de propria busolă civilizațională. Componenta culturală a acestei vizite – omagiul adus lui Machado, dialogul cu hispanistii chinezi – reamintește lumii că influența Spaniei se bazează pe limbă, artă și un patrimoniu moral care transcende comerțul. Dar invită, de asemenea, la reflecție asupra direcției în care se îndreaptă acest patrimoniu.
Cu toate discuțiile despre noile Drumuri ale Mătăsii și oportunitățile asiatice, orizontul natural al Spaniei a fost întotdeauna Atlantic. Istoria sa, credința sa și civilizația sa sunt interconectate cu America, nu cu lumea chineză. De cealaltă parte a oceanului se află națiuni care împărtășesc limba, instituțiile și ADN-ul cultural al Spaniei – parteneri cu care cooperarea curge natural, nu prin traducere. O politică externă care privește spre Est pentru piețe, dar neglijează Vestul pentru semnificații, riscă să le piardă pe amândouă.
„Momentul de conectivitate” al Spaniei?
Vizita regelui și a reginei în China este un gest de diplomație economică atent coregrafiat, rafinat din punct de vedere cultural și semnificativ din punct de vedere politic. Spania dă dovadă de ambiție și încredere, dar dezvăluie și tensiunea dintre dorințele sale comerciale pe termen scurt și orientarea sa strategică pe termen lung.
Madridul are dreptul să își urmărească interesele oriunde s-ar afla acestea. Dar măsura suveranității nu este capacitatea de a angaja toate puterile; este înțelepciunea de a ști care angajamente consolidează identitatea națiunii și care o diluează. Spania trebuie să se asigure că deschiderea sa către China nu subminează angajamentele sale europene sau parteneriatul său transatlantic – cei doi piloni ai stabilității și prosperității sale de la tranziția democratică.
Rămâne neclar dacă aceasta este nașterea unei versiuni spaniole a așa-numitei „strategii de conectivitate” a Ungariei – o încercare deliberată de echilibrare între Est și Vest, denumită de Balázs Orbán esența diplomației suverane – sau doar un efort neregulat de a ieși din umbra Washingtonului. Diferența constă în scop: strategia are o busolă, iar improvizația nu.
Într-o epocă a noilor rivalități, Spania ar trebui să își amintească unde se află destinul său. Privirea iberică, atunci când a fost mai sinceră cu ea însăși, a privit întotdeauna spre vest – spre Americi, spre Atlantic, spre lumea credinței și a libertății comune pe care Spania a contribuit la construirea sa. Întoarcerea spre est poate promite comerț; privirea spre vest încă oferă civilizație. Iar aceasta este, în cele din urmă, calea spaniolă.