Subscribe
Războiul din Ucraina a intrat în al patrulea an și, în timp ce frontul rămâne instabil, diplomația se desfășoară rapid. Pe masă se află două arhitecturi ale păcii: planul Statelor Unite, construit în jurul activității trimisului special Steve Witkoff, și contraproiectul european, modelat de axa Londra-Paris-Berlin și îmbrățișat de instituțiile UE.
Acestea sunt două viziuni diferite nu numai cu privire la modul de a opri luptele, ci și la ordinea de securitate care ar trebui să susțină Europa după agresiunea Rusiei.
Planul SUA: încetare rapidă a focului, neutralitate de facto, reintegrarea Moscovei
Așa-numitul plan american în 28 de puncte a luat naștere în urma unei negocieri pe canale secrete între Witkoff și finanțistul rus Kirill Dmitriev, care este un apropiat al Kremlinului. Pilonii săi principali sunt trei.
1. Oprirea luptelor și înghețarea liniei frontului
Suveranitatea Ucrainei este reafirmată formal, dar linia de încetare a focului coincide în esență cu frontul actual. Kievul ar renunța la recucerirea militară a Donbasului și a altor teritorii ocupate, amânând pentru negocieri ulterioare „guvernarea permanentă” a acestora. Din punct de vedere politic, aceasta echivalează cu o cvasi-legitimare a câștigurilor teritoriale ale Rusiei.
2. O Ucraină neutră cu constrângeri militare
Planul prevede ca Kievul să renunțe la aderarea la NATO și să accepte limite privind dimensiunea și capacitățile forțelor sale armate (în special rachete cu rază lungă de acțiune) în schimbul unor garanții de securitate conduse de Washington. În practică, Ucraina ar deveni un stat tampon: formal independentă, dar neutră și vulnerabilă.
3. Un mare târg economic cu Rusia
Pe plan economic, textul deschide calea reintegrării treptate a Moscovei în circuitele internaționale: revenirea în G8, relaxarea sancțiunilor, acorduri energetice și industriale, inclusiv în Arctica și în alte sectoare strategice. Pentru Kiev, este prevăzut un fond major de reconstrucție, finanțat, de asemenea, cu active rusești înghețate, dar cu o prezență puternică a capitalului american, în special în domeniul resurselor naturale și al pământurilor rare.
Pe lângă aceasta, apare un capitol politic sensibil: o amnistie foarte largă pentru crimele comise în timpul războiului, alegeri prezidențiale în Ucraina într-un termen foarte scurt și crearea unui „Consiliu al păcii” însărcinat cu supravegherea acordului. În proiectul care a făcut obiectul scurgerilor de informații, acest organism ar fi prezidat direct de președintele SUA, cu puteri indirecte de sancționare atât asupra Kievului, cât și asupra Moscovei.
Cuvintele lui Witkoff, reacțiile lui Zelensky și ale lui Putin
Steve Witkoff a devenit simbolul ambiguităților planului. În unele declarații publice, emisarul a susținut că războiul „nu a fost neapărat provocat de Rusia”, legându-l în schimb de aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO. Este o lectură care face ecou narațiunii Kremlinului cu privire la „amenințarea” reprezentată de Occident la frontierele Rusiei.
Pentru Volodymyr Zelensky, această abordare este inacceptabilă. Președintele ucrainean a descris punctul cel mai critic al planului ca fiind ideea de înghețare a liniei frontului, recunoscând în același timp efectiv ca ne-ucrainene „teritoriile pe care Putin le-a furat”. Acceptarea acesteia, a explicat el, ar însemna încălcarea principiului integrității teritoriale pe care se bazează ordinea internațională.
Zelensky a recunoscut că Kievul se confruntă cu „una dintre cele mai grele presiuni” de la începutul războiului: Ucraina riscă să se confrunte cu o alegere dramatică, „între demnitatea națională și pierderea unui partener-cheie”. Dar mesajul său rămâne clar: nicio pace care transformă agresorul în câștigătorul politic al conflictului.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a numit planul SUA o posibilă bază pentru un „acord de pace final”, criticând în același timp poziția Kievului și calificând cererile ucrainene drept „nerealiste”. Este o modalitate de a transfera responsabilitatea pentru continuarea războiului asupra victimei agresiunii, în timp ce Rusia își menține controlul asupra teritoriilor ocupate.
Contra-propunerea europeană: mai multe garanții pentru Kiev, mai puține recompense pentru Moscova
Uniunea Europeană, inițial un spectator, a reacționat prin dezvoltarea propriei arhitecturi de pace. Mai întâi a apărut un document informal în 12 puncte, apoi o contra-propunere în 28 de articole, care preia și modifică textul american.
Trei diferențe politice sunt decisive.
1. Fără „nu NATO pentru totdeauna”
Proiectul SUA urmărea să blocheze neutralitatea Ucrainei. Textul european elimină interdicția explicită: Aderarea la NATO este prezentată ca o decizie viitoare pentru Alianță, nu ca o opțiune definitiv închisă. Ușa rămâne întredeschisă: un semnal important pentru Kiev și pentru capitalele din Est.
2. Calea europeană și garanții de securitate mai puternice
UE recunoaște în mod explicit perspectiva aderării Ucrainei la UE și propune garanții de securitate mai puternice: dacă Rusia atacă din nou, toate sancțiunile vor fi automat reintroduse și va fi declanșat un răspuns coordonat din partea aliaților. Ideea este aceea a unei „umbrele” occidentale, care nu se referă, deocamdată, la un articol 5 formal.
3. Reconstrucția cu active rusești și o logică a responsabilității
Pentru reconstrucția Ucrainei, planul UE prevede utilizarea activelor suverane rusești înghețate, legând orice relaxare a sancțiunilor de comportamentul Moscovei. Mesajul politic este clar: cei care lansează o agresiune plătesc pentru daune, nu sunt recompensați cu o revenire imediată la normalitate.
În ceea ce privește punctul cel mai sensibil – teritoriile ocupate – poziția europeană rămâne delicată: acceptă ideea unei încetări a focului de-a lungul liniei frontului, dar insistă că soarta regiunilor ocupate trebuie să facă obiectul negocierilor, fără nicio recunoaștere juridică imediată a anexărilor Rusiei. Este un echilibru instabil între realismul militar și refuzul de a sancționa o mutilare permanentă a Ucrainei.
Vocile europene și dilema Occidentului
Instituțiile UE revendică o linie de „pace justă și durabilă”. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat în repetate rânduri că încheierea războiului nu poate însemna recompensarea agresiunii: obiectivul declarat este de a reduce la tăcere armele fără a deschide ușa unor noi invazii, în Ucraina sau în altă parte.
Multe capitale europene – în special cele de pe flancul estic – privesc cu suspiciune ideea unei păci care îngheață controlul Rusiei asupra teritoriilor anexate ilegal. În ochii lor, un astfel de compromis ar slăbi nu numai Kievul, ci și securitatea întregului continent: dacă astăzi este acceptat faptul împlinit în Ucraina, cine garantează că mâine nu va fi rândul altcuiva?
Din acest motiv, evitând o ciocnire frontală cu Washingtonul, Europa încearcă să „corecteze” planul SUA: mai multe garanții pentru Ucraina, mai multă condiționalitate pentru Rusia, mai puține concesii privind NATO și viitorul european al Ucrainei.
Pace impusă sau pace justă?
În fundal, conflictul privind planurile de pace dezvăluie două abordări diferite:
- Statele Unite, concentrate pe obiectivul de a închide rapid frontul ucrainean pentru a se întoarce la alte crize globale, par mai deschise la un compromis care îngheață frontierele de facto și aduce Moscova înapoi în joc;
- Uniunea Europeană, care trăiește războiul la propriile sale porți, se teme că o pace „greșită” ar face continentul mai vulnerabil și ar transmite lumii mesajul că utilizarea tancurilor pentru a schimba frontierele dă rezultate.
La mijloc se află Ucraina, care a plătit cel mai mare preț în vieți omenești și distrugere. Zelenski continuă să insiste asupra „formulei sale de pace”: retragerea trupelor ruse, justiție pentru crimele de război, garanții de securitate și dreptul deplin al Kievului de a-și alege viitorul european și, într-o zi, pe cel atlantic.
Adevăratul test va fi dacă planurile de pace, americane sau europene, pot respecta cel puțin acest nucleu: un acord care să nu transforme invazia într-un precedent convenabil, ci să reafirme că frontierele nu sunt mutate cu tancurile și că Europa nu alunecă înapoi în logica sferelor de influență.
Numai în acest caz nu ar mai fi vorba doar de un armistițiu impus, ci de o adevărată ordine de securitate în care Ucraina – și odată cu ea Europa de Est – nu mai este doar terenul de joc al altcuiva, ci o parte integrantă a Occidentului pe care a ales să îl apere.