Subscribe
Venirea lui Péter Magyar deschide un nou capitol pentru Bruxelles, oferind Uniunii Europene o șansă de a-și relansa impulsul în ceea ce privește Ucraina, Balcanii de Vest și coeziunea democratică
Timp de mai bine de un deceniu, discuțiile privind extinderea Uniunii Europene au fost adesea umbrite de un obstacol recurent: poziția tot mai conflictuală a Ungariei față de Bruxelles sub conducerea lui Viktor Orbán. De la politica de sancțiuni la Ucraina și Balcanii de Vest, Budapesta s-a poziționat frecvent ca cel mai dificil partener de negociere al Uniunii, încetinind deciziile colective și expunând limitele unanimității în cadrul sistemului UE.
Acum, când lunga eră politică a lui Orbán pare să se apropie de sfârșit, iar noul guvern condus de Péter Magyar începe să remodeleze rolul Ungariei în Europa, Bruxelles-ul analizează cu precauție ce ar putea însemna această tranziție pentru viitorul Uniunii însăși.
Semnificația schimbării politice de la Budapesta depășește cu mult politica internă maghiară. Pentru UE, aceasta reprezintă un potențial punct de cotitură strategic într-un moment în care extinderea a redevenit una dintre prioritățile geopolitice centrale ale blocului.
În ultimii trei ani, Uniunea Europeană a tratat din ce în ce mai mult extinderea nu doar ca un proces birocratic de aderare, ci ca un proiect mai amplu de securitate și stabilitate. Invazia Rusiei în Ucraina a transformat fundamental modul în care mulți lideri europeni percep frontierele Uniunii și vecinătatea sa. Țările considerate odinioară îndepărtate din punct de vedere politic de la aderare – în special Ucraina și Moldova – au devenit brusc centrale pentru viziunea strategică pe termen lung a UE.
În acest context, obstrucționismul anterior al Ungariei a creat o frustrare crescândă în rândul instituțiilor europene și al statelor membre. Guvernul Orbán a amânat în mod repetat deciziile legate de sprijinul financiar pentru Kiev, pachetele de sancțiuni și negocierile de aderare, argumentând adesea că Bruxelles-ul se mișcă prea repede sau acționează împotriva intereselor naționale maghiare.
Sosirea lui Magyar nu semnalează neapărat o revoluție ideologică dramatică în politica externă maghiară. Este puțin probabil ca Ungaria să renunțe la accentul pe care îl pune pe suveranitate sau să se alinieze necondiționat la fiecare inițiativă venită de la Bruxelles. Cu toate acestea, primele semnale sugerează o abordare mult mai puțin conflictuală, bazată mai mult pe negociere decât pe veto-uri sistematice.
Doar această diferență ar putea îmbunătăți substanțial capacitatea Uniunii Europene de a acționa coerent.
Ucraina va fi probabil primul test major al acestei noi relații. Oficialii europeni speră că Budapesta va înceta să mai funcționeze ca o frână permanentă în procesul de aderare a Kievului, permițând negocierilor să avanseze cu o mai mare stabilitate politică. Deși rămân nerezolvate probleme importante – inclusiv drepturile minorităților și tensiunile bilaterale dintre Ungaria și Ucraina – atmosfera din jurul discuțiilor de la Bruxelles s-a schimbat deja vizibil.
Pentru instituțiile UE, acest lucru este extrem de important. Extinderea către Ucraina nu mai este privită doar ca un gest politic simbolic. Ea a devenit legată de ambiția mai largă a Europei de a demonstra reziliență, unitate și credibilitate geopolitică în fața agresiunii ruse.
Implicațiile se extind dincolo de Europa de Est. Orbán a petrecut ani de zile cultivând relații strânse cu actori naționaliști și iliberali din Balcanii de Vest, sprijinind adesea lideri acuzați de Bruxelles de regres democratic. Aleksandar Vučić din Serbia și liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, în special, au beneficiat de un aliat puternic în cadrul Consiliului European, capabil să îndulcească criticile și să reducă presiunea din partea instituțiilor UE.
Un guvern maghiar mai puțin orientat ideologic ar putea modifica acest echilibru. Bruxelles-ul ar putea găsi o mai mare libertate de a promova reformele democratice și standardele statului de drept în Balcani, fără a se confrunta cu o rezistență constantă din partea Budapestei. Acest lucru nu înseamnă că problemele din regiune vor dispărea peste noapte, dar ar putea consolida treptat influența UE în cadrul negocierilor de aderare.
Georgia ilustrează, de asemenea, consecințele mai ample ale transformării Ungariei. Sub conducerea lui Orbán, Ungaria a apărat în mod frecvent conducerea georgiană, în ciuda preocupărilor europene crescânde privind regresul democratic și tendințele autoritare. Odată cu posibila recalibrare a poziției Budapestei, forțele proeuropene din Georgia s-ar putea simți din nou încurajate, în timp ce puterea ar putea pierde unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi în cadrul Uniunii.
Cu toate acestea, tranziția maghiară expune, de asemenea, o dezbatere instituțională mai profundă pe care Europa nu o mai poate evita: problema unanimității.
De ani de zile, politica externă a UE a fost încetinită în mod repetat de capacitatea unor singure state membre de a exercita dreptul de veto asupra deciziilor colective. Ungaria a devenit cel mai vizibil exemplu al acestei probleme, însă mulți diplomați europeni recunosc în privat că alte guverne s-au ascuns adesea în spatele opoziției Budapestei pentru a evita să adopte ele însele poziții controversate.
Acesta este motivul pentru care momentul actual generează noi discuții cu privire la votul cu majoritate calificată, în special în materie de politică externă și de extindere. Susținătorii susțin că o Uniune care se pregătește pentru o viitoare extindere nu poate rămâne structural vulnerabilă la paralizia internă. Cu toate acestea, criticii se tem că renunțarea la dreptul de veto ar putea slăbi suveranitatea națională și ar crea tensiuni între statele membre mai mari și mai mici.
Chiar dacă Orbán nu mai domină politica maghiară, aceste diviziuni nu vor dispărea. Țări precum Franța, Țările de Jos și Grecia continuă să aibă rezerve semnificative cu privire la extinderea rapidă, în special atunci când sunt implicate chestiuni legate de migrație, reformă instituțională și integrare economică.
Cu toate acestea, schimbarea politică de la Budapesta schimbă atmosfera din interiorul Europei.
Pentru prima dată după mulți ani, Uniunea Europeană își poate imagina în mod realist un viitor în care dezbaterile privind extinderea sunt determinate mai puțin de confruntări interne permanente și mai mult de calcule strategice. Faptul că această oportunitate va produce în cele din urmă reforme durabile va depinde nu numai de noua conducere a Ungariei, ci și de dorința UE de a se adapta la un peisaj geopolitic în schimbare rapidă.
Alessandro Fiorentino