Subscribe
Dezbaterea privind competitivitatea Europei se concentrează adesea pe prețurile energiei, inteligența artificială, comerțul și politica industrială. Cu toate acestea, o problemă mai puțin mediatizată capătă o importanță tot mai mare: companiile de pe întreg continentul se confruntă cu dificultăți în a găsi persoane cu competențele de care au nevoie.
Inițiativa „Union of Skills” a Comisiei Europene prezintă această provocare în termeni foarte clari. Unul din cinci adulți din UE se confruntă cu dificultăți la citit și scris, unul din patru tineri de 15 ani are rezultate sub nivelul de bază la citire, matematică și științe, iar aproape patru din cinci întreprinderi mici și mijlocii declară că nu reușesc să găsească talentele de care au nevoie.
Pentru o economie care dorește să ocupe o poziție de lider în domeniul producției avansate, al tehnologiilor digitale și al tranziției ecologice, aceasta nu este doar o problemă legată de educație. Este o problemă de competitivitate.
Europa se confruntă cu o problemă legată de competențe, nu doar cu o penurie de forță de muncă
Îmbătrânirea populației din Europa este adesea invocată ca principalul motiv pentru care angajatorii nu reușesc să recruteze personal. Demografia contează, dar problema lipsei de forță de muncă ține și de potrivirea lucrătorilor cu locurile de muncă.
Eurostat a raportat că surplusul de pe piața muncii a reprezentat 11,7 % din forța de muncă extinsă în 2024, ceea ce echivalează cu 26,7 milioane de persoane care erau șomere, subocupate sau disponibile în alt mod pentru muncă, dar care nu participau pe deplin la piața muncii.
Acest lucru sugerează că provocarea cu care se confruntă Europa nu constă doar în găsirea unui număr mai mare de lucrători. Ea constă, de asemenea, în a se asigura că persoanele care se află deja în Europa dispun de calificările și competențele practice necesare în contextul schimbărilor din diverse sectoare industriale.
Această discrepanță este vizibilă în special în sectoare precum ingineria, construcțiile, sănătatea, tehnologia informației și producția avansată. Angajatorii pot avea posturi vacante, în timp ce lucrătorii din aceeași regiune se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă stabil. Pentru a elimina această discrepanță, sistemele de învățământ trebuie să răspundă mai rapid la schimbările economice.
Formarea profesională merită o nouă perspectivă
De prea mult timp, educația profesională a fost uneori tratată ca o a doua opțiune în comparație cu studiile universitare. Această distincție este din ce în ce mai greu de justificat.
Industria modernă are nevoie de electricieni, tehnicieni, sudori, mecanici, operatori de mașini, specialiști în software și muncitori calificați în construcții. Multe dintre aceste meserii necesită cunoștințe tehnice avansate și formare continuă. Nu sunt meserii din trecut; ele sunt esențiale pentru industriile pe care Europa dorește să le dezvolte.
Potrivit Comisiei, peste jumătate dintre elevii din învățământul secundar superior din UE optează deja pentru parcursuri profesionale. Cu toate acestea, rata de participare rămâne prea scăzută în unele sectoare care se confruntă cu cea mai mare cerere, în special în cele legate de tranziția digitală și cea verde.
De aceea, Bruxelles pregătește o nouă strategie europeană pentru educația și formarea profesională. Obiectivul este ca educația și formarea profesională să răspundă mai bine nevoilor pieței muncii și să devină mai atractivă pentru cursanții de toate vârstele. Acesta este și motivul pentru care mobilitatea profesională în Europa ar trebui considerată un avantaj economic, nu doar o experiență educațională.
Dezbaterea începe să ia o altă turnură. Învățământul profesional este prezentat din ce în ce mai mult nu ca o alternativă pentru cei care nu urmează studiile universitare, ci ca o componentă strategică a infrastructurii economice a Europei.
IMM-urile plătesc prețul
Lipsa forței de muncă calificate afectează în mod deosebit întreprinderile mici.
Companiile mari pot recruta personal la nivel internațional, pot pune în aplicare programe interne de formare și pot oferi salarii mai mari pentru a atrage lucrători specializați. O întreprindere de producție de familie sau o firmă locală de inginerie dispune de o marjă de manevră mult mai redusă.
Atunci când o întreprindere mică nu reușește să găsească un tehnician calificat, consecințele nu sunt deloc abstracte. O comandă poate fi întârziată, un utilaj nou poate rămâne nefolosit, o investiție poate fi amânată sau un plan de extindere poate fi abandonat.
De aceea, politica în domeniul competențelor nu ar trebui elaborată doar din perspectiva ministerelor educației. Angajatorii, camerele de comerț, centrele de formare și autoritățile locale trebuie să joace un rol mai important în identificarea calificărilor de care economiile regionale au nevoie în mod real.
Consiliul european la nivel înalt pentru competențe a făcut un pas în această direcție în luna iulie, solicitând legături mai strânse între mediul de afaceri și sistemul de învățământ, precum și ecosisteme regionale de competențe care să reunească întreprinderile, furnizorii de formare și autoritățile publice. Principiul este unul rațional: formarea ar trebui să se desfășoare mai aproape de locul unde se află efectiv locurile de muncă.
Competențe, tehnologie și competitivitatea europeană
Dezbaterea privind competențele devine tot mai urgentă pe măsură ce tehnologia transformă mediul de lucru.
Inteligența artificială, automatizarea și instrumentele digitale vor elimina unele sarcini, vor transforma altele și vor crea noi roluri. Totuși, tehnologia nu elimină nevoia de lucrători calificați. În multe cazuri, dimpotrivă, o sporește.
Raportul Comisiei intitulat „Deceniul digital 2026” a constatat că peste 60 % dintre europeni dețin în prezent cel puțin competențe digitale de bază, însă deficitul de specialiști în TIC rămâne semnificativ. În același timp, multe IMM-uri se confruntă în continuare cu obstacole în calea adoptării tehnologiilor digitale avansate.
Investițiile în tehnologie generează beneficii limitate dacă întreprinderile nu dispun de angajați capabili să o utilizeze în mod eficient.
O fabrică poate achiziționa sisteme robotice de ultimă generație, dar are în continuare nevoie de tehnicieni care să instaleze și să întrețină utilajele. O companie poate adopta inteligența artificială, dar angajații trebuie să știe cum să integreze aceste instrumente în activitățile zilnice.
Prin urmare , capitalul uman și investițiile tehnologice se completează reciproc, nu se substituie.
De la diplome la angajabilitate
Nimic din toate acestea nu înseamnă că universitățile își pierd din importanță. Europa are nevoie de cercetători, oameni de știință, medici, ingineri și cadre universitare de excepție. Însă politicile publice nu ar trebui să măsoare succesul educațional doar prin prisma numărului de diplome acordate.
Întrebarea mai potrivită este dacă educația le oferă oamenilor cunoștințe utile, competențe adaptabile și oportunități realiste de a-și construi o carieră.
Acest lucru necesită legături mai strânse între școli, universități, institute de formare profesională și angajatori. Programele de ucenicie pot ajuta tinerii să îmbine învățarea teoretică cu experiența practică. De asemenea, calificările profesionale cu durată mai scurtă și formarea continuă pe tot parcursul vieții pot ajuta adulții să se adapteze fără a fi nevoiți să părăsească piața muncii pentru mai mulți ani.
Europa ar trebui, de asemenea, să faciliteze recunoașterea transfrontalieră a competențelor și a calificărilor. O adevărată piață unică a forței de muncă nu poate funcționa eficient dacă lucrătorii se confruntă în mod repetat cu obstacole inutile atunci când se deplasează între statele membre.
În același timp, mobilitatea nu ar trebui să devină un pretext pentru ca țările să-și neglijeze propriile sisteme de educație și formare profesională. Atragerea de competențe din străinătate poate contribui la remedierea deficitului de personal, dar dezvoltarea talentelor locale rămâne esențială pentru reziliența pe termen lung.
Investiția în oameni reprezintă politica industrială
UE vorbește din ce în ce mai mult despre politica industrială, autonomia strategică și securitatea economică. Competențele fac parte din aceeași discuție.
Fabricile de semiconductori, producția din domeniul apărării, infrastructura energetică, inteligența artificială și producția avansată depind toate de oameni care știu să proiecteze, să construiască, să exploateze și să repare sisteme complexe. Anunțarea obiectivelor de investiții este mai ușoară decât formarea forței de muncă necesare pentru a le realiza.
Aici intervine principiul subsidiarității. Bruxelles poate sprijini mobilitatea, standardele comune și programele transfrontaliere, dar sistemele de educație și formare profesională rămân strâns legate de economiile naționale și regionale. O strategie europeană de succes în domeniul competențelor ar trebui să lase loc soluțiilor locale, în loc să impună un model unic de sus în jos.
Obiectivul ar trebui să fie unul practic: să le ofere lucrătorilor mai multe oportunități de a-și îmbunătăți competențele, să le ofere întreprinderilor un cuvânt mai greu de spus în ceea ce privește formarea profesională și să le ofere tinerilor mai multe căi recunoscute către o carieră de succes.
Provocarea legată de competitivitatea Europei nu va fi rezolvată doar prin reglementări sau subvenții. Ea se va decide, în parte , în sălile de clasă, în ateliere, în laboratoare și la locul de muncă.
De ani de zile, politica economică europeană s-a concentrat asupra capitalului: cât să se investească, unde să se acorde subvenții și ce sectoare să fie sprijinite. În etapa următoare, trebuie acordată o atenție egală capitalului uman.
Un continent care nu reușește să asigure locuri de muncă productive pentru populația sa va avea dificultăți în a face față concurenței, indiferent cât de ambițioase ar părea strategiile sale industriale pe hârtie.
Europa nu duce lipsă de talente. Provocarea constă în a le dezvolta, a le recunoaște și a le integra mai eficient în economie. Dacă UE va reuși acest lucru, politica în domeniul competențelor s-ar putea dovedi a fi una dintre cele mai importante reforme în materie de competitivitate ale acestui deceniu.