Subscribe
Atunci când, în primele zile ale pontificatului său, Papa Leon al XIV-lea a ales să își păstreze active conturile oficiale de social media, moștenind astfel vocea digitală a Papei Benedict al XVI-lea și a Papei Francisc, mulți observatori au perceput o continuitate administrativă. În realitate, a fost vorba de un proiect mai amplu, menit să reafirme dimensiunea universală a mesajului creștin în lumea digitală, unde se formează astăzi conștiințele. Aceasta reprezintă o tranziție simbolică semnificativă: o punte între trei pontificate, trei viziuni asupra lumii și trei epoci ale revoluției tehnologice. Benedict al XVI-lea, în 2012, a deschis primul profil Twitter, inaugurând prezența papalității în universul digital. Francisc a extins aria de acoperire pastorală și comunicativă a acestuia, folosind rețelele sociale ca un amvon global din care să vorbească despre pace, migrație și inegalitate. Leon al XIV-lea moștenește acest instrument, dar îl adaptează la o provocare mai radicală: cea a supraviețuirii umane într-o lume în care apare inteligența artificială.
PROIECTUL DE CONTINUITATE
Decizia noului Papă de a continua să utilizeze social media nu trebuie interpretată ca un gest de rutină. Este o luare de poziție, care afirmă continuitatea mesajului Evangheliei chiar și în limbile contemporane. Conturile, traduse în nouă limbi și urmărite de peste cincizeci și două de milioane de persoane, sunt astăzi unul dintre cele mai mari canale de comunicare instituțională din lume. Permanența lor mărturisește dorința Bisericii de a locui în spațiul public digital nu ca spectator, ci ca participant activ. Limbajul lui Leon al XIV-lea este sobru, aproape ascetic, dar profund conștient de puterea simbolurilor. Decizia de a menține contul intact – în loc să creeze unul nou – afirmă că figura Papei, în ciuda schimbării chipului său, rămâne un semn de continuitate. Internetul, un loc prin excelență al volatilității și al uitării, este astfel transformat într-un spațiu al memoriei comune.
PATRIMONIU DIGITAL ȘI RĂDĂCINI SPIRITUALE
Prezența papalității pe social media, începută în 2012 cu Benedict al XVI-lea, a evoluat de la un experiment de comunicare la o infrastructură pastorală globală. Cu Francisc, Twitter și Instagram au devenit instrumente de evanghelizare și diplomație morală. În timpul pandemiei din 2020, conținutul papei argentinian a atins miliarde de vizualizări, devenind o referință spirituală pentru mulți în mijlocul haosului informațional și al izolării sociale. Leon al XIV-lea moștenește o moștenire impresionantă și o transformă într-un teren al discernământului. Dacă predecesorii săi au folosit rețelele sociale ca un canal pentru a vorbi lumii, el pare să dorească să le folosească pentru a asculta lumea: un laborator de observație, un loc în care Biserica poate înțelege umanitatea contemporană. Dar moștenirea digitală nu se limitează la comunicare. Provocarea nu mai este doar difuzarea de mesaje, ci și apărarea adevărului într-o epocă în care informația poate fi manipulată și realitatea poate fi simulată. În acest context, discursul lui Leon al XIV-lea privind inteligența artificială capătă o semnificație politică proeminentă.
AI ȘI NOUA „PROBLEMĂ SOCIALĂ”
Noul Papă a invocat în mod repetat figura lui Leon al XIII-lea, autorul Rerum Novarum (1891), textul fondator al doctrinei sociale a Bisericii. La fel cum predecesorul său din secolul al XIX-lea a abordat rănile revoluției industriale, Leo XIV se confruntă acum cu contradicțiile revoluției digitale. Abordarea sa față de inteligența artificială nu este apocaliptică, ci lucid critică. El recunoaște beneficiile progresului tehnologic în domeniile medical, educațional și economic, dar denunță cu fermitate viteza necontrolată cu care avansează inovația, adesea fără o reflecție etică adecvată. Într-un interviu recent, Leon al XIV-lea a recunoscut că va fi foarte dificil să se descopere prezența lui Dumnezeu în inteligența artificială. Aceasta nu este o respingere a progresului, ci un avertisment: tehnologia, dacă este lipsită de o orientare morală, poate întuneca dimensiunea sacrului și dizolva conștiința și spiritualitatea umană. Acesta este și contextul refuzului Papei de a crea un avatar digital al său, reiterând faptul că Papa nu poate fi reprezentat de o imagine artificială. Într-o epocă în care granițele dintre persoană și reprezentare tind să se estompeze, această poziție are o valoare simbolică extraordinară: prezența nu poate fi replicată, cuvântul nu poate fi înlocuit de un algoritm.
DE LA FRANCIS LA LEO
Pentru a înțelege pe deplin poziția noului Suveran Pontif cu privire la IA, este util să o comparăm cu cea a predecesorului său, Papa Francisc. Acesta din urmă a inaugurat o reflecție amplă, insistând asupra urgenței unei etici globale a inteligenței artificiale. În diverse documente și discursuri, el a definit inteligența artificială drept o tehnologie non-neutră, capabilă atât de emancipare, cât și de opresiune. Problema, pentru Francisc, nu constă în mașina în sine, ci în puterea pe care oamenii o proiectează asupra ei. Papa argentinian s-a temut că automatizarea ar putea accentua inegalitățile sociale și consolida dominația elitelor tehnologice asupra popoarelor. De aici și propunerea sa pentru un tratat internațional obligatoriu care să reglementeze dezvoltarea inteligenței artificiale în conformitate cu principiile justiției, echității și protecției demnității umane. Enciclica sa Dilexit nos a sintetizat această viziune într-o formulă deopotrivă poetică și politică: în era inteligenței artificiale, poezia și iubirea sunt necesare pentru a salva umanitatea. Leon al XIV-lea se bazează pe această moștenire, dar o interpretează într-un mod mai filosofic și teologic. În timp ce Francisc a pus accentul pe etica utilizării, pentru noul Papă IA nu este doar o problemă morală, ci o provocare ontologică: ce înseamnă să fii uman într-o lume în care mașinile pot imita limbajul, emoțiile și chiar creativitatea? Răspunsul lui Leon al XIV-lea este clar: o mașină poate imita, dar nu înțelege; poate calcula, dar nu discerne; poate reproduce limbajul iubirii, dar nu iubește. Acesta este punctul în care el trasează linia de demarcație între ceea ce este uman și ceea ce nu este. Într-o societate care tinde să dizolve distincțiile, Biserica – afirmă el – trebuie să fie un maestru al diferențelor. În timp ce Francisc a văzut IA ca un domeniu de potențială cooperare între credință și știință, Leon al XIV-lea o recunoaște ca un câmp de luptă pentru apărarea persoanei umane. IA, spune Papa, nu poate fi lăsată de izbeliște; ea trebuie guvernată astfel încât să contribuie la o ordine justă a relațiilor sociale, nu la disoluția lor.
RISCUL DEZUMANIZĂRII
În unul dintre primele sale discursuri publice, Leon al XIV-lea a denunțat dezumanizarea lumii digitale. Fake news, deepfakes și manipularea imaginilor și a opiniilor nu sunt, pentru el, efecte secundare ale progresului, ci simptome ale unei boli mai profunde: pierderea simțului adevărului. Atunci când realitatea devine negociabilă și minciunile se prefac în autenticitate, credința însăși riscă să devină un simulacru. Într-o lume în care orice imagine poate fi manipulată, încrederea devine un lucru bun. Iar apărarea încrederii înseamnă, pentru Leon al XIV-lea, apărarea umanității. În acest sens, pontificatul său se deschide cu un gest de rezistență culturală: respingerea duplicării digitale a Papei este echivalentă cu afirmarea faptului că adevărul nu este un fișier replicabil. Tehnologia poate ajuta, dar nu poate înlocui.
CĂTRE UN UMANISM DIGITAL CREȘTIN
Ceea ce reiese din comparația dintre Francisc și Leon al XIV-lea este maturizarea progresivă a gândirii catolice în fața revoluției tehnologice. În timp ce primul a pus bazele unei etici a responsabilității, cel de-al doilea propune limite bazate pe centralitatea persoanei și pe conștientizarea faptului că nu tot ceea ce este posibil este și permis. Noul Papă nu se teme să numească tehnologia pe numele ei și nici să denunțe interesele economice care o conduc. Într-o epocă în care inteligența artificială decide cine este angajat, cine obține un împrumut, cine are vizibilitate pe social media, reflecția Papei capătă o semnificație politică globală. El nu se limitează la a solicita o etică a algoritmilor (algorethics susținută de Francisc), ci propune o reformă spirituală a umanității digitale. Umanismul digital al lui Leon al XIV-lea reprezintă convingerea că, chiar și în era inteligenței artificiale, umanitatea rămâne chemată să protejeze ceea ce nicio mașină nu poate reproduce vreodată: libertatea, responsabilitatea, capacitatea de a iubi și de a ierta. Pontificatul lui Leon al XIV-lea se deschide astfel sub semnul continuității și al vigilenței. Continuitate cu predecesorii săi, care au adus Biserica în inima lumii digitale; vigilență în fața unui viitor în care tehnologia riscă să înlocuiască umanitatea. Vocea sa, fermă, dar lipsită de alarmism, face apel la o nouă alianță între credință și rațiune, între inovație și conștiință. Dacă Benedict al XVI-lea a introdus Biserica în internet și Francisc a făcut din acesta o platformă pastorală, Leon al XIV-lea îl transformă într-un câmp de discernământ moral. Și, făcând acest lucru, reamintește lumii că adevărata inteligență nu este artificială, ci umană și spirituală: este cea care poate alege, iubi, judeca și ierta.