Subscribe
La 18 decembrie 2025, a fost atinsă o etapă importantă, când negocierile trilaterale au finalizat un acord politic privind prima listă comună a Uniunii Europene de țări de origine sigure.
Aceasta reprezintă o componentă-cheie a Pactului 2024 privind migrația și azilul, care urmărește armonizarea procedurilor în toate statele membre.
Raportorul ECR, Alessandro Ciriani, a subliniat că acordul oferă „instrumentele pe care statele membre le-au solicitat de mult timp”, permițând o procesare mai rapidă, o mai mare certitudine juridică și un accent reînnoit pe cazurile care merită protecție internațională, toate acestea fără a compromite drepturile fundamentale sau angajamentele internaționale.
Acest acord abordează ineficiențele de lungă durată din cadrul fragmentat al UE în materie de azil. Variațiile naționale în desemnarea țărilor sigure au contribuit la timpi de procesare inegali, la mișcări secundare între state și la rate diferite de recunoaștere pentru naționalități similare. Noua listă a UE include șapte țări (Bangladesh, Columbia, Egipt, India, Kosovo, Maroc și Tunisia) selectate pe baza ratelor constant scăzute de acordare a azilului în cadrul blocului și a evaluărilor privind stabilitatea generală.
Pentru resortisanții acestor țări, cererile pot beneficia acum de proceduri de frontieră accelerate, cu prezumții de siguranță, cu excepția cazului în care solicitanții dovedesc riscuri individuale.
Cu toate acestea, este important faptul că cadrul este flexibil. Statele membre își pot menține sau adăuga propriile denumiri naționale, asigurând răspunsuri adaptate la modele specifice de migrație.
Monitorizarea anuală de către Comisia Europeană, pe baza informațiilor furnizate de Agenția Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) și din alte surse, permite suspendarea sau îndepărtarea în cazul în care condițiile se deteriorează.
Unele elemente ale procedurilor accelerate pot fi puse în aplicare imediat, înainte de aplicarea integrală a pactului, la jumătatea anului 2026, oferind o ușurare în timp util sistemelor suprasolicitate.
Din perspectiva ECR, acest rezultat reflectă o dinamică politică în curs de maturizare în Parlamentul European. Grupările de centru-dreapta au făcut presiuni pentru reforme practice care trec dincolo de dezbaterile ideologice către politici aplicabile.
Prin prioritizarea returnărilor și a cooperării cu țările de origine și de tranzit, lista consolidează gestionarea frontierelor externe și descurajează cererile nefondate motivate mai degrabă de factori economici decât de teama de persecuție.
Această strategie măsurată susține tradițiile umanitare ale UE, recunoscând în același timp resursele limitate disponibile pentru integrare și sprijin.
Irlanda oferă un studiu de caz convingător privind modul în care desemnarea unei țări sigure la nivel național poate aduce beneficii tangibile și de ce armonizarea la nivelul UE este un pas logic următor.
De la intrarea în vigoare a Legii privind protecția internațională din 2015, Irlanda a pus în aplicare un sistem de desemnare care definește țările sigure ca fiind cele în care, în general și în mod constant, nu există un risc serios de persecuție, tortură, tratamente inumane sau degradante sau amenințări de violență fără discriminare.
După cum se precizează într-un răspuns parlamentar din 4 decembrie 2025, lista actuală a Irlandei cuprinde cincisprezece țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Georgia, Muntenegru, Kosovo, Serbia, Africa de Sud, Botswana, Algeria, Brazilia, Egipt, India, Malawi și Maroc.
Această listă a fost extinsă progresiv prin revizuiri bazate pe dovezi efectuate de Departamentul de Justiție.
La începutul anului 2024 s-au adăugat Algeria și Botswana, reflectând ratele scăzute de recunoaștere și condițiile stabile. Mai târziu în același an, Brazilia, Egipt, India, Malawi și Maroc s-au alăturat, aliniindu-se tendințelor mai generale ale UE privind aceste naționalități.
Metodologia de desemnare este riguroasă, încorporând date din EUAA, UNHCR, rapoarte ale Consiliului Europei și organizații pentru drepturile omului de renume. Odată desemnate, cererile intră într-o procedură accelerată care durează până la 90 de zile, solicitanților revenindu-le sarcina de a justifica afirmațiile privind pericolul personal.
Această schimbare a generat eficiențe clare. De exemplu, includerea Georgiei în 2022, ca urmare a unei creșteri bruște a numărului de cereri, a dus la o scădere bruscă: numărul acestora s-a înjumătățit în 2023, a continuat să scadă în 2024 și a rămas scăzut în ciuda unor fluctuații minore la începutul anului 2025.
O revizuire cuprinzătoare efectuată în mai 2025 a confirmat adecvarea continuă a Georgiei, recunoscând îmbunătățirile aduse instituțiilor democratice, alături de problemele rămase.
Modele similare au apărut cu alte denumiri. Țările din Balcanii de Vest, cum ar fi Albania și Serbia, au prezentat mult timp rate scăzute ale subvențiilor, adesea sub 5 %, ceea ce justifică prezența lor. Adaosuri africane precum Botswana și Africa de Sud subliniază evaluările privind guvernanța democratică și absența conflictelor generalizate.
Suprapunerile cu lista UE, Egipt, India, Maroc și Kosovo demonstrează alinierea prevăzătoare a Irlandei, în timp ce extrasele precum Brazilia și Malawi ilustrează valoarea autonomiei naționale.
Aceste măsuri răspund în mod direct presiunilor migratorii în evoluție asupra Irlandei. După 2022, cererile de protecție internațională au crescut brusc, ajungând la peste 13 000 în 2023, pe fondul deplasărilor globale și al mobilității post-pandemice.
Multe dintre acestea proveneau din țări cu o situație stabilă, punând la încercare capacitățile de cazare și de procesare. Desemnările naționale au contribuit la stabilizarea fluxurilor de intrare, contribuind la o scădere notabilă de peste 40 % a cererilor în prima jumătate a anului 2025, comparativ cu anul precedent.
Acest progres practic reflectă o schimbare profundă a opiniei publice irlandeze, în care azilul și imigrația au devenit probleme electorale primordiale.
Pe parcursul anilor 2024 și 2025, datele sondajelor de opinie au plasat în mod constant migrația printre primele trei preocupări ale alegătorilor, depășind frecvent prioritățile tradiționale precum accesibilitatea locuințelor și costul vieții.
Un sondaj Irish Times/Ipsos din mai 2024 a arătat că 79% dintre respondenți au considerat că guvernul trebuie să ia măsuri mai ferme privind imigrația, în timp ce 73% au susținut creșterea ratelor de deportare pentru solicitanții respinși.
Alte sondaje, inclusiv cele realizate de Red C și Ireland Thinks, au arătat că aproximativ 60-65% sunt în favoarea unor politici mai stricte în general. Preocupările s-au concentrat asupra sustenabilității sistemului: impactul asupra serviciilor publice, disponibilitatea locuințelor, verificarea temeinică a securității și distincția dintre refugiații autentici și migranții economici.
Aceste sentimente au apărut ca urmare a unor provocări vizibile, inclusiv deficitul de locuințe temporare care a dus la tabere de stradă în Dublin și la proteste regionale cu privire la plasarea în centre. Alegătorii au exprimat o preferință clară pentru reformă: decizii mai rapide de acordare a statutului pentru cazurile merituoase și de executare promptă a returnărilor pentru ceilalți. O astfel de eficiență, au argumentat aceștia, ar menține generozitatea față de persoanele vulnerabile, restabilind în același timp încrederea în competența guvernamentală.
Până la sfârșitul anului 2025, măsurile îmbunătățite, inclusiv cerințele mai stricte privind documentele de frontieră și procesarea accelerată, au fost corelate cu sosirile reduse și atenuarea presiunilor.
Pledoaria Grupului ECR rezonează puternic cu aceste priorități ale electoratului. Acesta susține că sistemele de azil trebuie să combine compasiunea cu controlul: procedurile rapide descurajează exploatarea, eliberează resurse pentru adevărații refugiați și previn politizarea problemei.
Întârzierile prelungite și ratele scăzute de returnare generează scepticism, subminând sprijinul pentru obligațiile de protecție.
Experiența Irlandei validează acest punct de vedere. Desemnările naționale au redus în mod demonstrabil cererile abuzive, fără refuzuri generale, meritele individuale sunt în continuare evaluate, iar protecțiile sunt acordate acolo unde se justifică.
Recunoașterea, deși rară pentru țările incluse pe listă, are loc atunci când sunt prezentate dovezi ale unui risc personal, asigurând respectarea Convenției de la Geneva.
Lista comună a UE extinde aceste principii la nivelul întregului bloc. Ea stabilește standarde minime, reducând stimulentele pentru mișcările secundare în cazul în care solicitanții caută jurisdicții mai permisive. Pentru Irlanda, aceasta validează desemnările existente pentru țările comune și oferă sprijin probatoriu pentru revizuirile viitoare.
Combinat cu flexibilitatea națională, acest model hibrid promovează consecvența, respectând în același timp diferitele niveluri de expunere dintre statele membre.
Criticile potențiale merită recunoscute. Grupurile de advocacy au semnalat deficiențe în domeniul drepturilor omului în unele țări incluse pe listă, cum ar fi restricțiile privind libertatea presei în Tunisia sau tratamentul minorităților în Egipt.
Aceste puncte informează monitorizarea continuă: atât cadrul UE, cât și cel irlandez includ declanșatoare de revizuire și opțiuni de suspendare în cazul în care prezumțiile de siguranță nu mai sunt valabile.
Cu toate acestea, instrumentul țării sigure nu este absolut. Acesta facilitează stabilirea priorităților, nu predeterminarea. Evaluarea de la caz la caz rămâne obligatorie, protejând împotriva refulării.
În concluzie, acordul din decembrie 2025 constituie o îmbunătățire proporțională, bazată pe dovezi, a guvernanței UE în materie de azil. Acesta abordează în mod direct frustrările publicului din țări precum Irlanda prin promovarea rapidității, echității și aplicabilității. Pe măsură ce factorii generatori de deplasare la nivel mondial, cum ar fi conflictele, impactul schimbărilor climatice, disparitățile economice, se intensifică, astfel de instrumente sunt indispensabile pentru o politică credibilă.
În perspectivă, eficacitatea listei comune va depinde mai puțin de componența sa inițială, cât de aplicarea sa consecventă. Dacă statele membre utilizează pe deplin procedurile accelerate și dau curs returnărilor, lista poate funcționa ca o ancoră de credibilitate pentru pactul mai larg. În caz contrar, aceasta riscă să devină un alt instrument convenit în mod oficial, dar slab aplicat.