Subscribe
La mai bine de doi ani de la începutul guvernului Meloni, primul summit bilateral oficial între prim-ministrul italian și președintele francez Emmanuel Macron a avut în sfârșit loc la 3 iunie, marcând o etapă importantă în relațiile diplomatice franco-italiene. Până în acel moment, contactele dintre cei doi lideri s-au limitat la ocazii informale, reflectând o fază prelungită de distanțare politică care a dus adesea la fricțiuni reale. Prin urmare, întâlnirea a fost interpretată ca o încercare de depășire a tensiunilor din trecutul recent. Inițiativa, potrivit surselor franceze, a fost promovată chiar de Macron, cu scopul de a relansa dialogul bilateral. De asemenea, la finalul summitului, a fost anunțată o nouă reuniune care va avea loc în Franța în 2026, semn al unei normalizări progresive a relațiilor.
PRECEDENTE ȘI DIVERGENȚE
De la începutul guvernului Meloni, relațiile dintre Italia și Franța s-au deteriorat, fiind marcate de fricțiuni publice frecvente, divergențe strategice în cadrul UE și o răcire a cooperării bilaterale. Primul episod critic datează din noiembrie 2022, când refuzul Italiei de a primi nava Ocean Viking l-a determinat pe ministrul francez Darmanin să definească poziția guvernului drept „inacceptabilă” și să suspende redistribuirea refugiaților. Acest lucru a marcat o ruptură în colaborarea tradițională privind migranții. Între timp, Italia a adoptat o linie mai fermă în Europa, cu Planul Mattei și un rol central în reforma Pactului UE privind imigrația, stârnind neîncrederea Parisului. Neînțelegerile s-au agravat prin opțiuni diplomatice de excludere, cum ar fi întâlnirea Macron-Scholz-Zelensky la Elysée (februarie 2023), care a iritat Roma pentru excludere. Tot în 2023, critica franceză a devenit mai dură, cu acuzații la adresa politicii italiene definite „inumane” de partidul lui Macron, în timp ce Meloni a răspuns atribuind tensiunile unor calcule interne legate de provocarea cu Le Pen. În ciuda episoadelor de cooperare tehnică, confruntarea a atins apogeul la G7 din iunie 2024, când referința la avort din documentul final a fost considerată de Italia drept o instrumentalizare în scopuri electorale franceze. Pozițiile sunt divergente și în ceea ce privește dosarele internaționale: Roma s-a distanțat de „dorința” de a trimite trupe în Ucraina, stârnind mânia lui Macron, care l-a acuzat pe Meloni că răspândește „știri false”. Relația dintre cele două țări a devenit astfel structural conflictuală în ultimii ani, marcată de diferențe ideologice și alegeri unilaterale, cu puține convergențe asupra unei viziuni comune pentru Europa.
SUBIECTELE ÎNTÂLNIRII BILATERALE
În timpul summitului, au fost abordate numeroase probleme de importanță economică, industrială și internațională. În domenii precum competitivitatea, politica industrială, tranziția energetică și cooperarea în sectoarele siderurgic și auto, a apărut o convergență substanțială. Cu toate acestea, divergențele persistă în ceea ce privește aspectele strategice, în special în ceea ce privește securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina și gestionarea procesului de pace. Președintele Macron și-a reiterat sprijinul pentru „coaliția celor dispuși”, în timp ce Italia și-a exprimat rezervele, preferând abordările multilaterale care sunt mai puțin expuse din punct de vedere operațional. Cu toate acestea, declarația comună a reafirmat sprijinul necondiționat pentru Ucraina, precum și dorința de a consolida apărarea europeană la nivel industrial și tehnologic. Au fost discutate, de asemenea, relațiile transatlantice și criza din Orientul Mijlociu. Au existat diferențe semnificative cu privire la conflictul israeliano-palestinian: în timp ce Macron și-a reiterat angajamentul față de soluția „două popoare, două state” și o posibilă recunoaștere a Palestinei, poziția italiană a fost mai prudentă, subordonând orice decizie unui eventual sprijin din partea SUA. Pe scurt, summitul a reprezentat o încercare semnificativă de relansare a relațiilor bilaterale, care au fost condiționate până acum de fricțiuni ideologice și divergențe strategice. În ciuda dezacordurilor persistente, dialogul inițiat semnalează o dorință comună de a consolida cooperarea în chestiuni esențiale pentru stabilitatea Uniunii Europene, deschizând posibilitatea unei evoluții către o mai mare convergență politică.