Subscribe
La 12 luni de la publicarea raportului său privind competitivitatea europeană, Mario Draghi reiterează necesitatea unei schimbări radicale în guvernanța economică și politică a Uniunii Europene. Fostul președinte al Băncii Centrale Europene a ales Bruxelles-ul ca scenă pentru a lansa un nou apel către liderii europeni, subliniind cu tărie că timpul este limitat. Contextul internațional marcat de războaie comerciale, tensiuni geopolitice și progrese rapide în sectoare strategice precum inteligența artificială face și mai urgent un salt calitativ colectiv.
CENTRALITATEA COMPETITIVITĂȚII CA FACTOR DE SUPRAVIEȚUIRE
În dezbaterea contemporană privind integrarea europeană, competitivitatea a devenit o variabilă esențială nu numai pentru prosperitatea economică, ci și pentru stabilitatea politică și socială a continentului. Draghi a subliniat că actualul model european de creștere dă semne de epuizare, agravate de lipsa unui plan cuprinzător de investiții. Dependența de forțele externe, atât în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, cât și apărarea militară, expune Uniunea la vulnerabilități tot mai mari. În acest context, apelul la competitivitate capătă caracterul unui avertisment existențial: fără reînnoire, Europa riscă să piardă nu numai teren în fața Statelor Unite și a Chinei, ci și capacitatea de a-și determina în mod independent propriul destin.
DATORIA PUBLICĂ CA PROBLEMĂ CRUCIALĂ
Unul dintre cele mai problematice aspecte care au apărut în discursul lui Draghi se referă la problema datoriei publice. Conform estimărilor, ponderea datoriei europene în PIB va crește în următorii zece ani, apropiindu-se de praguri considerate critice. Perspectiva unei creșteri economice mai puțin robuste decât se preconizează agravează și mai mult acest scenariu. Draghi consideră că problema nu poate fi abordată cu instrumente naționale izolate, deoarece amploarea investițiilor necesare depășește capacitatea fiecărui stat membru. De aici ideea unei datorii comune, nu ca un panaceu universal, ci ca un instrument de finanțare a proiectelor comune la scară largă, capabile să crească productivitatea globală.
TENSIUNILE CU STATELE UNITE ȘI PROVOCAREA CHINEZĂ
Peisajul geopolitic din ultimele luni a evidențiat slăbiciunea Europei ca negociator. Tarifele comerciale impuse de Washington, printre cele mai ridicate din ultimele decenii, au evidențiat capacitatea limitată a Uniunii de a influența direcția relațiilor transatlantice. În același timp, China continuă să își consolideze poziția competitivă nu numai din punct de vedere industrial, ci și tehnologic și financiar. Astfel, Europa pare să fie înghesuită între doi poli care posedă strategii clare și resurse semnificative, dar care se luptă să definească o cale unitară. Draghi interpretează această situație ca pe un semnal de alarmă: fără instrumente comune și o viziune comună, riscul este acela de a trebui să se adapteze pasiv la regulile altora.
PROBLEMA SUVERANITĂȚII EUROPENE
Conceptul de suveranitate a fost plasat în centrul raționamentului lui Draghi, dar nu în sensul său tradițional, legat de frontierele naționale. Analiza sa sugerează că, în prezent, suveranitatea este în joc în primul rând în ceea ce privește capacitatea de a influența deciziile economice și tehnologice globale. Pierderea competitivității înseamnă pierderea autonomiei decizionale, devenind dependentă de puterile externe. În acest sens, lentoarea proceselor decizionale europene și fragmentarea politică sunt identificate ca adevărați dușmani ai suveranității. Scuzele legate de termenele instituționale sau de consensul intern nu mai pot justifica inerția, deoarece viteza transformărilor în curs nu permite întârzieri.
URGENȚA UNUI CALENDAR OBLIGATORIU
Unul dintre cele mai relevante elemente metodologice ale discursului lui Draghi este insistența asupra necesității de a stabili termene concrete și rezultate măsurabile. Istoria integrării europene, de la piața unică la moneda comună, demonstrează că succesele au fost posibile numai datorită unor obiective clare și unui angajament politic consecvent. Astăzi, această formulă pare a fi singura modalitate viabilă de a împiedica Europa să rămână blocată într-o dezbatere sterilă. Prin urmare, apelul de a trece de la promisiuni generice la obiective definite reprezintă o încercare de a introduce un principiu de responsabilitate politică care a fost până acum prea slab la nivel continental.
RELAȚIA CU CETĂȚENII EUROPENI
Un alt aspect central al argumentului se referă la percepția pe care cetățenii și întreprinderile o au asupra instituțiilor. Potrivit lui Draghi, există o disponibilitate generală de a face sacrificiile necesare pentru a stimula competitivitatea, dar această disponibilitate riscă să se piardă dacă guvernele continuă să pară indecise sau incapabile să înțeleagă gravitatea situației. Frustrarea generată de inerția politică se poate transforma în neîncredere față de proiectul european în sine. De aici și invitația de a „privi dincolo de grijile cotidiene” pentru a redescoperi sentimentul unui destin comun. La un an după raportul său, Mario Draghi oferă o evaluare severă, dar lucidă, a stării Uniunii Europene. Avertismentul este clar: fără o acțiune rapidă și coordonată, continentul riscă să piardă nu numai competitivitatea economică, ci și suveranitatea politică. Provocările globale nu mai permit strategii de expectativă. Numai o mai mare integrare financiară, însoțită de termene concrete și de o responsabilitate politică reînnoită, poate garanta Europei un rol de lider pe scena internațională. Problema nu privește doar guvernele, ci întregul țesut social și economic, care solicită din partea liderilor europeni un răspuns demn de vremurile extraordinare pe care le trăim.