Subscribe
Analiza exercițiilor militare europene recente, în special simularea „Joint Stars”, ridică întrebări importante cu privire la capacitatea de apărare a Europei în fața amenințărilor aeriene la scară largă. În acest context, simularea unui atac cu rachete rusești asupra orașului Cagliari, în Italia (Sardinia), reprezintă un caz emblematic al deficiențelor structurale și strategice ale sistemelor actuale de apărare continentală. Evenimentul, deși virtual, a oferit un banc de încercare deosebit de important pentru evaluarea eficacității scutului antiaerian european și a alimentat o dezbatere politico-militară privind stadiul de pregătire al aparatului de apărare al Uniunii.
UN ATAC VIRTUAL, CONSECINȚE REALE
În cadrul exercițiului „Joint Stars”, care s-a încheiat în urmă cu două săptămâni, forțele armate italiene și-au testat capacitatea de a răspunde la un scenariu de război aerian similar celui aflat în desfășurare în Ucraina. Modelul tactic prevede un atac în trei valuri: mai întâi drone, apoi rachete balistice și, în final, rachete de croazieră. Potrivit unor surse jurnalistice, șase rachete ar fi reușit (ipotetic) să lovească Cagliari, în ciuda utilizării celor mai bune sisteme de apărare disponibile, precum distrugătorul Doria și o baterie sol-aer Samp-T. După cum au afirmat diverse mass-media, sunt emblematice cuvintele generalului Nicola Piasente, potrivit căruia contextul actual al amenințării necesită adoptarea unui sistem de apărare aeriană pe mai multe niveluri, capabil să funcționeze eficient la altitudini joase, medii și înalte. Această viziune pare să fie împărtășită și de secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a subliniat recent modul în care metodele de atac adoptate de Federația Rusă în Ucraina (caracterizate prin ofensive aeriene sistematice) demonstrează necesitatea urgentă de a consolida capacitățile europene de apărare, pentru a asigura protecția eficientă a spațiului aerian al Alianței.
ÎNTÂRZIERE INDUSTRIALĂ EUROPEANĂ
Problemele critice nu sunt limitate la sfera operațională și strategică. Ele se grefează pe un sistem de producție care este încă în mare măsură inadecvat pentru a susține o cerere de armament în creștere și urgentă. Industria europeană de apărare, în special în sectorul rachetelor sol-aer, este reprezentată de un consorțiu multinațional – MBDA – creat de Franța, Italia, Regatul Unit și Germania. Acest model de cooperare, deși virtuos în concepția sa, prezintă grave ineficiențe logistice. Producția unei singure rachete Aster 30 a necesitat până la 41 de luni în 2022; în prezent, datorită intervențiilor de optimizare, timpul a fost redus la 18 luni, cu scopul de a îmbunătăți în continuare în perioada de doi ani 2025-2026. Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a anunțat că producția națională de rachete va crește cu 40 % până în 2025, cu o dublare ulterioară prevăzută pentru anul următor. În ciuda acestor perspective de consolidare industrială, termenele indicate par încă insuficiente pentru a satisface atât nevoile operaționale urgente ale Ucrainei, cât și nevoile mai largi de descurajare ale Uniunii Europene. În acest context, comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, a subliniat modul în care aparatul european de reglementare, conceput într-o epocă în care conflictul armat părea îndepărtat, nu mai este adecvat pentru scenariul geopolitic schimbat. El a subliniat urgența depășirii obstacolelor administrative actuale, avertizând că termenele impuse de birocrație nu pot concura cu viteza escaladării militare ruse.
„FURTUNA PERFECTĂ” ȘI RISCUL DE VULNERABILITATE SISTEMICĂ
Potrivit lui Kubilius, Europa se confruntă cu o „furtună perfectă”, dată de convergența unor factori structurali, strategici și birocratici care îi limitează capacitatea defensivă. Acest scenariu este agravat de viteza crescândă a complexului militar-industrial rus, capabil să producă peste 25.000 de drone Geran, 800 de rachete balistice Iskander și 633 de rachete de croazieră KH101 numai în 2025. O rată de producție care o depășește cu mult pe cea europeană și pune serios în pericol autonomia strategică a continentului. Rezervele occidentale de sisteme Samp-T sunt deja epuizate, în timp ce Statele Unite, principalii furnizori de arme pentru Ucraina, produc în prezent doar 42 de rachete Patriot pe lună, un număr insuficient pentru a răspunde atacurilor rusești din ultimele zile. Acest dezechilibru între capacitatea de producție și nevoile defensive se reflectă, de asemenea, în reticența cancelariilor europene de a renunța la echipamentele lor, în absența unor instrumente de înlocuire rapidă. Simularea atacului asupra orașului Cagliari nu este, prin urmare, doar un exercițiu academic sau tactic, ci un avertisment sever pentru politica europeană de apărare. Ea evidențiază inadecvarea arhitecturii militare actuale a continentului în fața unor amenințări ipotetice, dar din ce în ce mai plauzibile. Declarațiile liderilor militari și instituționali converg asupra unei nevoi imperative: dotarea Europei cu o apărare aeriană multistratificată și cu o capacitate industrială eficientă și rapidă, capabilă să răspundă atât urgențelor, cât și provocărilor structurale ale viitorului. Într-un context geopolitic în evoluție rapidă, capacitatea de reacție, precum și securitatea colectivă a Europei vor depinde de viteza cu care Uniunea va fi capabilă să își transforme industria de război într-un motor strategic, nu numai pentru apărarea cetățenilor săi, ci și pentru menținerea echilibrului internațional.