Rearmamentul suedez, contextul post-neutral și amenințarea rusă

După mai mult de două secole de nealiniere, intrarea oficială a Suediei în NATO în 2024 a reprezentat un punct de cotitură important într-un climat internațional radical schimbat. Această schimbare de direcție a fost determinată, în special, de percepția crescândă a unei amenințări din partea Rusiei, intensificată de invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022. În acest nou context geopolitic, rearmarea Suediei nu apare ca o măsură episodică, ci ca parte integrantă a unei strategii pe termen lung.

INTRAREA ÎN NATO CA O CESURĂ ISTORICĂ

Pentru a înțelege faza actuală de militarizare a Suediei, este esențial să pornim de la un fapt fundamental: depășirea neutralității istorice. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat radical peisajul strategic european. Riscul perceput al escaladării conflictului și asertivitatea militară crescândă a Moscovei au determinat atât Suedia, cât și Finlanda să abandoneze două secole de neutralitate pentru a asigura protecția colectivă prevăzută la articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord. Parlamentul suedez a ratificat aderarea cu o majoritate transpartinică, reflectând un consens politic și popular consolidat, susținut de dovezi ale riscurilor geopolitice emergente.

REARMAREA STRUCTURALĂ ȘI CREȘTEREA CHELTUIELILOR MILITARE

Noua poziție de apărare a Suediei se bazează pe o strategie de reînarmare cuprinzătoare și progresivă, în conformitate cu standardele NATO. Din 2020, cheltuielile militare s-au dublat deja, ajungând la 2,4% din PIB, dar obiectivul declarat este de a ajunge la 3,5% până în 2032. Acesta este unul dintre cele mai ridicate procente dintre statele membre, un semn tangibil al angajamentului strategic al Stockholmului față de Alianța Atlantică. Programul de reînarmare include achiziționarea de sisteme de armament moderne – cum ar fi drone, artilerie avansată, arme antinavă și apărare aeriană – precum și un plan de investiții în capacități tehnologice și de apărare cibernetică, elemente esențiale în războiul modern.

O ARMATĂ ORIENTATĂ SPRE DESCURAJARE ACTIVĂ

Noua strategie de apărare suedeză se desparte de abordarea conservatoare din trecut și se îndreaptă către o logică a descurajării active, bazată pe pregătire și pe proiecția forței. Reorganizarea armatei este însoțită de o revizuire a conscripției: reintrodusă în 2017, aceasta include acum eliminarea „regulii celor zece ani”, care stabilea limita maximă pentru rechemarea recruților. Aceste decizii reflectă o nouă conștiință strategică: deși nu se învecinează direct cu Rusia, Suedia este sensibilă din punct de vedere geografic, atât ca potențial coridor de tranzit pentru trupele NATO în cazul unui conflict în țările baltice, cât și pentru controlul insulei Gotland, un punct-cheie în Marea Baltică.

COEZIUNE POLITICĂ ȘI SPRIJIN POPULAR

Un element notabil al politicii de reînarmare a Suediei este puternicul consens transpartinic de care se bucură. Pachetul de rearmare aprobat de Parlament în iunie 2025 a primit, de asemenea, un vot favorabil din partea opoziției social-democrate, demonstrând unitatea națională în ceea ce privește chestiunile legate de apărare. Într-o epocă marcată de polarizare politică, acest lucru reprezintă un punct forte pentru Suedia, permițându-i să avanseze rapid spre atingerea obiectivelor sale strategice, fără incertitudinile tipice altor scenarii naționale.

O TRANSFORMARE SEMNIFICATIVĂ

Odată cu intrarea sa în NATO, Suedia se reconfigurează rapid ca un actor pe deplin integrat în arhitectura de securitate euro-atlantică. Procesul de reînarmare întreprins de Suedia reprezintă una dintre cele mai semnificative transformări din peisajul securității europene post-2022. Această evoluție este rezultatul interacțiunii a trei dinamici principale. În primul rând, aderarea țării la NATO a presupus asumarea de noi obligații în domeniul apărării colective, marcând o ruptură cu poziția tradițională de neutralitate. În al doilea rând, conflictul din Ucraina și asertivitatea crescândă a Rusiei au schimbat profund percepția asupra securității în cadrul societății suedeze, conducând la o mai mare conștientizare a posibilității concrete a unei amenințări directe. În cele din urmă, această schimbare reflectă, de asemenea, un proces mai amplu de redefinire a identității naționale, care implică internalizarea progresivă, de către opinia publică și instituții, a posibilității unui conflict real, care nu mai este relegat la domeniul ipotezelor teoretice. Simbol al neutralității nordice, Suedia apare rapid ca unul dintre cei mai dinamici actori ai noii arhitecturi europene de securitate. Cu toate acestea, succesul acestui proces va depinde, pe termen mediu și lung, de o serie de factori esențiali. Va fi esențial să se asigure menținerea unor standarde de înaltă calitate în cadrul forțelor armate, să se facă sustenabilă din punct de vedere economic creșterea progresivă a cheltuielilor militare și să se păstreze coeziunea politică internă necesară pentru a susține o astfel de schimbare strategică.