Subscribe
Așa-numita „Declarație de la New York”, redactată în timpul conferinței internaționale de la Organizația Națiunilor Unite din iulie și susținută de un spectru larg de actori internaționali – inclusiv Uniunea Europeană, Liga Arabă, Regatul Unit și Canada – ar putea reprezenta un punct de cotitură diplomatic major în lungul și tulburele conflict israeliano-palestinian. Ceea ce deosebește acest document de încercările anterioare de mediere este natura sa bilaterală a condamnării: pe de o parte, exprimă o critică puternică a atacurilor din 7 octombrie ale Hamas; pe de altă parte, denunță deschis răspunsul militar al Israelului, pe care îl consideră disproporționat și cauza unei catastrofe umanitare în Gaza. În centrul documentului se află un plan cuprinzător pentru dezarmarea Hamas, tranziția administrativă către Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) și revitalizarea soluției celor două state, susținută de o misiune internațională sub auspiciile ONU. Conținutul declarației merită cu siguranță analizat și luat în considerare, în special în încercarea de a prevedea consecințele sale politice și implicațiile viitoare ale problemei israeliano-palestiniene.
CONTEXTUL DECLARAȚIEI
„Declarația de la New York”, făcută publică la sfârșitul conferinței ONU coprezidate de Franța și Arabia Saudită, reprezintă un pas important în diplomația multilaterală privind conflictul israeliano-palestinian. După luni de devastare în Gaza și creșterea tensiunilor internaționale, comunitatea internațională a recunoscut urgența de a trece dincolo de retorică și de a promova o platformă comună cu scopul final de a relansa procesul de pace. Declarația a primit sprijinul a 22 de țări din Liga Arabă, al Uniunii Europene și al altor 17 națiuni, inclusiv Italia. Declarația nu numai că condamnă crimele comise de Hamas în timpul atacului din7 octombrie, dar introduce și o condamnare explicită și fără echivoc a acțiunii militare israeliene în Fâșia Gaza, responsabilă de zeci de mii de victime civile și de o criză umanitară fără precedent.
DUBLA CONDAMNARE: CĂTRE UN ECHILIBRU DIPLOMATIC
Primul punct de interes se referă la dubla condamnare conținută în Declarația de la New York. Pe de o parte, documentul afirmă în mod clar: „Condamnăm atacurile comise de Hamas împotriva civililor pe 7 octombrie”. Aceasta este o poziție semnificativă, mai ales având în vedere că, pentru prima dată, Liga Arabă s-a pronunțat fără rezerve împotriva Hamas, rupând o tăcere care a alimentat adesea ambiguitatea în trecut. Pe de altă parte, documentul critică deschis răspunsul israelian: „Condamnăm atacurile Israelului împotriva civililor din Gaza, a infrastructurii civile, asediul și foametea, care au provocat o catastrofă umanitară devastatoare”. Această formulare, de asemenea fără circumstanțe atenuante, subliniază modul în care acțiunea Israelului este percepută, chiar și de către aliații săi istorici, ca fiind excesivă și incompatibilă cu principiile dreptului internațional umanitar. Această dublă condamnare reprezintă o schimbare în tonul și intențiile diplomației internaționale, care în trecut tindea să se concentreze aproape exclusiv pe condamnarea terorismului palestinian, trecând cu vederea responsabilitatea israeliană. Declarația de la New York, în schimb, încearcă să restabilească un echilibru etic și juridic în evaluarea violenței continue.
DEZARMAREA HAMAS ȘI ROLUL AUTORITĂȚII PALESTINIENE
Un alt punct central al documentului este apelul explicit la dezarmarea Hamas. Punctul 11 afirmă: „Pentru a încheia războiul din Fâșie, Hamas trebuie să-și înceteze dominația în Gaza și să-și predea armele Autorității Naționale Palestiniene, cu angajament și sprijin internațional”. Această clauză este semnificativă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ea stabilește dorința comunității internaționale de a reafirma Autoritatea Palestiniană ca singurul organism politic și administrativ legitim pentru palestinieni. În al doilea rând, condiția dezarmării nu este lăsată la latitudinea unei dinamici bilaterale, ci este plasată într-un cadru multilateral care prevede implicarea directă a ONU, sprijin regional și posibila desfășurare de trupe internaționale. Este la fel de important să subliniem faptul că documentul prevede o misiune internațională temporară de stabilizare, mandatată de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, pentru a proteja palestinienii, a supraveghea transferul administrației către Autoritatea Palestiniană și a monitoriza încetarea focului. Această misiune ar reprezenta o inovație concretă în gestionarea postbelică a Gaza, implicând, de asemenea, țări precum Italia în furnizarea de trupe.
SOLUȚIA CELOR DOUĂ STATE: ÎNTRE REALISM ȘI AMBIȚIE
În centrul Declarației se află revitalizarea soluției celor două state ca orizont politic indispensabil. Documentul solicită în mod explicit statelor membre ale ONU să recunoască statul Palestina, făcând apel la un proces gradual, dar obligatoriu, de creare a unui stat palestinian suveran și independent. În acest context, inițiativa Franței și a Regatului Unit capătă o valoare simbolică și strategică. Emmanuel Macron a anunțat că Franța va fi prima țară din G7 și membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU care va recunoaște oficial statul Palestina în timpul următoarei Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite. Regatul Unit a luat un angajament similar, legându-și recunoașterea de disponibilitatea Israelului de a accepta o încetare a focului și de a iniția un proces de pace în termen de opt săptămâni. Prin urmare, sprijinul pentru soluția celor două state este exprimat nu numai în cuvinte, ci și prin măsuri diplomatice concrete. În prezent, 147 de membri ai ONU au recunoscut deja statul Palestina; se consideră că aderarea principalelor puteri occidentale este în măsură să înfrângă opoziția israeliană și să impulsioneze o reechilibrare geopolitică.
REFUZUL ISRAELIAN ȘI ABSENȚA NOASTRĂ
În ciuda domeniului de aplicare și a consensului Declarației, Israelul și Statele Unite s-au opus inițiativei. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins reuniunea, reiterându-și opoziția față de soluția celor două state, invocând probleme de securitate și de apărare a identității naționale. Statele Unite, la rândul lor, au boicotat conferința, semnalând distanța lor strategică față de abordarea multilaterală propusă. Aceste reacții evidențiază dificultatea persistentă de a alinia viziunile politice ale marilor puteri cu cele ale restului comunității internaționale. Cu toate acestea, izolarea diplomatică a Israelului, într-un moment în care chiar și unii parteneri istorici încep să recunoască Palestina, ar putea genera noi dinamici de presiune.
O NOUĂ ETAPĂ PENTRU DIPLOMAȚIA INTERNAȚIONALĂ?
Declarația de la New York ar putea marca începutul unei noi etape în diplomație cu privire la conflictul israeliano-palestinian. Aceasta articulează o viziune complexă, dar echilibrată, care recunoaște responsabilitatea ambelor părți, pune capăt ambiguității arabe cu privire la rolul Hamas, reafirmă rolul central al ONU în procesul de pace și reafirmă soluția celor două state ca singura opțiune viabilă. Într-un moment în care conflictul a atins niveluri de devastare fără precedent, urgența unei noi arhitecturi politice și diplomatice este evidentă. Declarația, susținută de diverși actori – europeni, arabi, occidentali și din Orientul Mijlociu – demonstrează că există un teren comun pe care se poate construi un consens de lucru, chiar și acolo unde diferențele istorice păreau insurmontabile. Succesul acestei inițiative va depinde de multe variabile: dezarmarea efectivă a Hamas, capacitatea AP de a gestiona în mod credibil Gaza, dorința Israelului de a-și abandona ostilitatea ideologică față de statul palestinian și rolul actorilor internaționali în asigurarea respectării acordurilor. De asemenea, va fi esențial ca misiunea internațională propusă să nu rămână doar o declarație de intenție, ci să se traducă într-o prezență concretă pe teren, cu legitimitate, resurse și un mandat clar. Sprijinul unor țări precum Italia, care și-a exprimat deja dorința de a contribui cu trupe, este un semn încurajator. Dar este esențial ca acest efort să fie însoțit de un sprijin financiar durabil, de un angajament diplomatic continuu și de o presiune coordonată asupra tuturor părților implicate pentru a respecta principiile dreptului internațional. Simpla existență a unui document precum Declarația de la New York – împărtășită de un grup larg și divers de națiuni – sugerează că status quo-ul nu mai este acceptabil. Comunitatea internațională a început în sfârșit să traseze o cale coerentă, concretă și multilaterală pentru a depăși decenii de conflict, violență și impas politic. Aceasta este o nouă fundație, una care merge dincolo de simpla solicitare a încetării ostilităților, ci propune un cadru politic realist, cuprinzător și comun. Faptul că acest lucru reprezintă o descoperire definitivă sau o nouă iluzie va depinde acum de voința părților și de determinarea diplomației globale. Dar, pentru prima dată după mulți ani, posibilitatea unei schimbări structurale pare cel puțin imaginabilă.