Resurgența creștinismului în Irlanda și în Uniunea Europeană

În ultimii ani, a devenit o obișnuință să se descrie Europa de Vest ca mărșăluind în mod constant spre secularizare, creștinismul fiind considerat mai degrabă o rămășiță culturală în declin decât o forță socială vie.

Cu toate acestea, noi sondaje de opinie și materiale de anchetă complică această poveste, în special în Irlanda și Irlanda de Nord, unde mai mulți indicatori indică o revenire discretă, dar măsurabilă, la identificarea și practica creștină. Această mișcare – cea mai evidentă în cadrul catolicismului – a început să iasă la suprafață în dezbaterile parlamentare privind libertatea religioasă în Uniunea Europeană (UE), dezvăluind potențiale implicații politice care se extind mult dincolo de insula Irlanda.

Astfel de evoluții au atât greutate politică, cât și culturală, oferind posibilitatea reînnoirii cadrelor conservatoare modelate de doctrinele tradiționale privind familia, educația și coeziunea socială.

Prin renaștere, observatorii nu înțeleg o restaurare radicală a religiozității de la mijlocul secolului al XX-lea, ci mai degrabă o stabilizare și o ușoară inversare a declinului de decenii. Irlanda, mult timp marcată de influența catolică, a asistat la o erodare dramatică a autorității ecleziale în urma scandalurilor legate de abuzurile clericilor și a referendumurilor liberale majore privind divorțul, căsătoria și avortul.

Până la recensământul din 2016, autoidentificarea catolică a scăzut la 79%, față de 94% în 1961, în timp ce numărul persoanelor neafiliate a ajuns la 10%. Chiar și așa, analize recente sugerează o aplatizare a curbei descendente, cu indicii de reînnoire în rândul cohortelor mai tinere – ceea ce contrazice ipoteza că secularizarea este inevitabilă sau ireversibilă.

Sondajul major al Institutului Iona din Irlanda de Nord, publicat în octombrie 2025, întărește această impresie. Anchetarea a 1 200 de adulți dintr-o regiune marcată de diviziuni religioase de lungă durată arată că 56% dintre aceștia se identifică ca fiind religioși și/sau spirituali, în comparație cu 39% care nu se descriu ca fiind nici religioși, nici spirituali.

Acest lucru contrastează puternic cu Republica Moldova, unde cifrele comparabile din ancheta socială europeană plasează identificarea religioasă mai aproape de 40%. Rugăciunea, în special, este o practică centrală – 51% dintre respondenți se roagă în mod regulat – sugerând că devotamentul personal persistă chiar și atunci când loialitatea instituțională slăbește.

Modelele de frecventare a bisericii adaugă o dimensiune suplimentară. În Irlanda de Nord, 44% dintre credincioși participă la slujbe cel puțin ocazional, un nivel de stabilitate care sfidează ipoteza unei devieri seculare neîncetate de la apariția problemelor. În rândul catolicilor, 40 % participă la slujbă în mod regulat – de două ori mai mult decât în Republica Irlanda, unde participarea săptămânală a scăzut sub 20 %, conform rapoartelor din 2023 din Irish Catholic.

Această divergență evidențiază modul în care contextul politic și cultural din Irlanda de Nord a susținut identitatea religioasă în moduri care nu se reflectă în alte părți ale insulei.

Dimensiunea cea mai izbitoare a sondajului se referă la tineri. Respondenții cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani manifestă cel mai mare entuziasm față de creștinism, 30% dintre aceștia exprimând o opinie „foarte pozitivă”, față de doar 4% care au o opinie „foarte negativă”.

Această cohortă raportează, de asemenea, cele mai ridicate rate de rugăciune (60 %) și angajament față de textele religioase (45 %), depășind generațiile mai în vârstă. Aceste constatări sunt ecoul unei „renașteri liniștite” mai ample, observată în întreaga Anglosferă – în Marea Britanie, Statele Unite și unele părți ale Canadei – în care adulții tineri caută un sens în contextul incertitudinii economice, al crizelor de sănătate mintală și al supraîncărcării digitale.

În Irlanda de Nord, această renaștere emergentă înclină spre catolicism: 17% dintre tinerii intervievați au o părere pozitivă despre Biserică, cea mai mare din toate grupele de vârstă. Deși 60% dintre aceștia menționează scandalurile din trecut drept un obstacol, sondajul relevă, de asemenea, o bunăvoință remarcabilă între comunități: Catolicii apreciază mai pozitiv bisericile protestante (45%) decât protestanții pe cele catolice (30%), ceea ce sugerează posibilitatea unei mai mari deschideri ecumenice.

În ceea ce privește Republica, dovezi suplimentare susțin afirmația privind stabilizarea. Recensământul din 2022 a înregistrat o afiliere catolică de 69%, cu scăderi aplatizate în rândul celor sub 25 de ani. Rapoartele diecezane indică o prezență crescută la retragerile tinerilor și extinderea comunităților de credință online – modele intensificate de izolarea anilor COVID-19.

Deși aceste evoluții nu reprezintă o renaștere radicală, ele indică un rol cultural durabil pentru catolicism în cadrul identității irlandeze, chiar și într-o societate globalizată și pluralistă.

Plasat într-un context mai larg al UE, studiul Pew Research Center din 2018, Being Christian in Western Europe, oferă un context valoros. În urma unui sondaj efectuat pe 24 599 de adulți din 15 țări – printre care Irlanda, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia și Spania – Pew a constatat că creștinismul a rămas o identitate majoritară, deși adesea detașată de practica religioasă formală.

La acea dată, 71% dintre vest-europeni se identificau drept creștini. Creștinii nepracticanți formau cel mai mare grup, cu 46%, depășind atât credincioșii obișnuiți (22%), cât și cei neafiliați (23%).

Irlanda a depășit aceste cifre: 80% identificare creștină, cu doar 15% neafiliați, afirmând statutul său excepțional în cadrul traiectoriei de secularizare a UE.

Modelele de credință complică și mai mult ipotezele de declin. Doar 22% dintre creștinii nepracticanți au afirmat existența Dumnezeului biblic, dar 59% au recunoscut o formă de putere superioară. Susținerea majoritară a credinței într-o viață după moarte (57%) a persistat în cea mai mare parte a regiunii. În țările cu populație majoritar catolică, precum Italia și Portugalia, prezența la biserică a variat între 25-30%, iar în Irlanda, prezența lunară de 40% a depășit semnificativ media UE.

Cu toate acestea, declinul pe termen lung a rămas evident. Începând cu anii 1960, identificarea creștină a scăzut cu 20-30 de puncte procentuale în țări precum Spania și Țările de Jos, din cauza liberalizării, a scandalului instituțional și a divergențelor ideologice dintre biserici și credincioșii lor.

Printre motivele comune de dezafiliere se numără dezacordurile etice – 40% au citat pozițiile cu privire la problemele LGBTQ+ – și credința a 25% că știința înlocuiește religia.

Chiar și așa, Pew a identificat contracurente. Mulți creștini nepracticanți continuă să considere bisericile drept puncte de ancorare comunitare valoroase (65%) și susțin o formă ușoară de naționalism cultural (35%). Imigrația din regiunile cu majoritate musulmană a declanșat, de asemenea, ceea ce unii cercetători numesc „creștinism reactiv”, determinând europenii seculari să reafirme identitatea culturală religioasă. În Irlanda, creșterile migratorii de după 2015 au coincis cu stabilizarea afilierii catolice, potrivit CSO. Sondajele ulterioare, cum ar fi Eurobarometrul 2019, au arătat că tinerii din țările din sudul UE – Italia și Polonia în special – exprimă o identificare creștină pozitivă la rate de aproximativ 50 %, ceea ce reflectă tendințele observate în Irlanda de Nord.

Acest peisaj în curs de dezvoltare stă la baza interesului politic în creștere la nivelul UE. Întrebarea E-003184/2025 a Parlamentului European privind creștinismul și UE (2025), prezentată de deputatul european ECR Emmanouil Fragkos, subliniază influența istorică și culturală a creștinismului, din antichitate până la idealurile moderne de bunăstare înrădăcinate în caritatea creștină. Întrebarea evidențiază moștenirea mariană a Europei, proeminența arhitecturală a catedralelor și rolul integral al creștinismului în modelarea valorilor europene.

Referindu-se la articolul 17 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede un dialog structurat cu bisericile și organizațiile religioase, ancheta întreabă Comisia: (1) cum colaborează cu bisericile creștine în apărarea principiilor comune ale Europei; (2) dacă terminologia creștină este vreodată încorporată în programe precum Orizont Europa; și (3) dacă sărbătorile creștine – Paștele, Crăciunul, Adormirea Maicii Domnului – influențează procesul decizional.

Răspunsul Comisiei, publicat la 19 septembrie 2025, a fost laconic. Acesta a reafirmat respectarea acordurilor naționale privind bisericile și a menționat cadrul general de dialog prevăzut la articolul 17, dar nu a oferit nicio precizare cu privire la angajamentul față de organismele creștine, numirea programelor sau rolul festivalurilor religioase în elaborarea politicilor.

Nu s-a făcut nicio referire la inițiativele privind pluralismul și nici la dialogul în curs cu COMECE sau cu alte instituții creștine importante. Omisiunea unor referiri explicite la protecția oferită de Carta drepturilor fundamentale în temeiul articolelor 10 și 21 a fost considerată de mulți drept o ocazie ratată. Scurtețea răspunsului a întărit percepția unui decalaj tot mai mare între interesul parlamentar pentru patrimoniul cultural creștin și neutralitatea procedurală a Comisiei.

Implicațiile politice ale stabilizării creștine – sau ale revenirii prudente – sunt semnificative. Din punct de vedere istoric, creștinismul, în special catolicismul, a stat la baza pozițiilor conservatoare privind chestiunile sociale și morale, subsidiaritatea și bunăstarea bazată pe comunitate, principii reflectate în primele proiecte ale documentelor constituționale ale UE.

Referendumul din 2024 din Irlanda, la care 67,7% dintre respondenți au votat „nu” redefinirii structurilor familiale dincolo de căsătorie, poate fi interpretat ca o expresie a normelor culturale catolice persistente. În Irlanda de Nord, religiozitatea crescută a tinerilor ar putea tempera aspirațiile progresiste ale Sinn Féin, putând favoriza noi orientări conservatoare pe insulă.

În întreaga UE, creșterea autoidentificării creștine se aliniază cu câștigurile electorale ale partidelor conservatoare, cum ar fi Lege și Justiție (PiS) din Polonia și Frații Italiei din Italia. La alegerile europene din 2024, blocurile conservatoare au obținut aproximativ 30 % din mandate, în parte prin campanii care invocă moștenirea creștină împotriva unei depășiri ideologice percepute. Aceste câștiguri se traduc în politici concrete: ajutoare familiale extinse (Ungaria), controale mai stricte ale migrației justificate prin conservarea culturii și un accent reînnoit pe educația religioasă.

Din punct de vedere economic, participarea religioasă contribuie la reducerea dependenței de asistența socială; studiile Băncii Mondiale sugerează reduceri de până la 15% în comunitățile cu un grad ridicat de implicare. Din punct de vedere politic, rețelele religioase pot reduce polarizarea prin promovarea dialogului, după cum s-a demonstrat în cadrul summiturilor interconfesionale organizate de UE în 2025. Pentru un continent care se confruntă cu declinul demografic, presiunile migrației și amenințările geopolitice externe, un conservatorism impregnat de creștinism poate oferi o ancoră de stabilitate.

Provocările rămân, în special în ceea ce privește susținerea angajamentului tinerilor. Cu toate acestea, indicatorii – de la sentimentul puternic pozitiv al tinerilor din Irlanda de Nord (30 %) la credința în Dumnezeu din Irlanda (80 %) – sugerează că ceea ce apare nu este o întoarcere în trecut, ci o adaptare a identității creștine la noile circumstanțe culturale.

Pe măsură ce UE avansează în agenda sa pentru 2025, reafirmarea conștiinței creștine, în special în contexte catolice, este pregătită să modeleze guvernanța, cultura și dezbaterea politică în moduri pe care mulți le-au respins prematur.

Pe scurt, semnele de reînnoire catolică și creștină din Irlanda și nu numai sugerează o realiniere conservatoare mai largă în Europa. Proiecțiile pentru 2030 prevăd că identificarea creștină se va stabiliza la 60-65%, influențând politica către abordări comunitare și bazate pe valori. Aceste evoluții empirice reafirmă faptul că religia păstrează un rol persistent și evolutiv în viața publică europeană.