Subscribe
Timp de ani de zile, Europa a abordat tema migrației ca și cum singura soluție posibilă ar fi fost redistribuirea: mutarea migranților în situație neregulamentară dintr-un stat membru în altul, gestionarea situațiilor de urgență abia după ce acestea izbucniseră deja și solicitarea țărilor de frontieră să absoarbă presiunea, în timp ce restul continentului dezbătea principii. Pe 17 iunie, la Strasbourg, această abordare a suferit o înfrângere politică decisivă. Parlamentul European a aprobat noul regulament al UE privind returnările, o măsură care marchează una dintre cele mai clare schimbări din politica europeană în materie de migrație din ultimii ani.
Votul din plen a avut o semnificație politică importantă: 418 voturi pentru, 218 împotrivă și 30 de abțineri. Nu a fost vorba nici de o ajustare marginală, nici de un dosar tehnic ascuns în mașinăria birocratică de la Bruxelles. A fost un vot care a redefinit în mod deschis echilibrul dintre dreptul la azil, obligația de a respecta dreptul internațional și necesitatea de a asigura aplicabilitatea efectivă a ordinelor de expulzare. Pentru prima dată după mult timp, Europa a recunoscut un simplu fapt: un sistem de migrație care nu poate asigura returnarea celor care nu au dreptul de ședere nu este un sistem serios.
Noul regulament are ca scop simplificarea și accelerarea procedurilor de returnare a resortisanților din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală în Uniunea Europeană. Cele mai importante dispoziții ale acestuia vizează o direcție clară. Persoanele care primesc o decizie de returnare vor trebui să coopereze cu autoritățile naționale și să părăsească teritoriul statului membru în cauză, fie imediat, fie într-un termen stabilit. Reținerea va fi posibilă, pe baza unei evaluări individuale, atunci când există riscul de fugă, lipsa cooperării sau o amenințare la adresa securității. Durata maximă va fi de 24 de luni, cu posibilitatea unei prelungiri suplimentare în circumstanțe specifice.
Textul introduce, de asemenea, un ordin european de returnare, conceput pentru a facilita cooperarea între statele membre și a spori eficacitatea deciziilor naționale în întregul spațiu Schengen. Acesta este un aspect crucial. Până în prezent, una dintre slăbiciunile structurale ale politicii UE în materie de migrație a fost fragmentarea: o decizie luată într-o țară își putea pierde o mare parte din forța sa practică odată ce persoana în cauză se muta în altă parte. Noul cadru încearcă să elimine această lacună, oferind statelor membre instrumente mai puternice pentru a recunoaște și a pune în aplicare deciziile de returnare.
Însă elementul cel mai important din punct de vedere politic îl reprezintă deschiderea către centrele de returnare din țări terțe. În temeiul regulamentului, statele membre vor putea încheia acorduri cu țări din afara UE dispuse să găzduiască persoane care fac obiectul unor decizii de returnare, cu excepția minorilor neînsoțiți. Aceste acorduri trebuie să respecte drepturile omului, dreptul internațional și principiul nereturnării. Cu toate acestea, mesajul politic este clar: Europa nu se mai limitează la gestionarea migrației ilegale în interiorul granițelor sale. Ea începe să construiască o dimensiune externă a returnărilor.
Acesta este tocmai punctul pe care guvernul italian, condus de Giorgia Meloni, a insistat încă de la începutul legislaturii. Roma a susținut că migrația poate fi gestionată doar prin intermediul a trei piloni: apărarea frontierelor externe, cooperarea cu țările de origine și de tranzit, precum și returnările credibile ale celor care nu au drept legal de ședere. Acordul cu Albania, atacat cu vehemență de stânga din Italia și din străinătate, a făcut parte din această strategie. Votul de ieri de la Strasbourg arată că ceea ce a fost respins ca o excepție italiană devine acum un instrument european.
Giorgia Meloni a calificat imediat acest rezultat drept o victorie politică pentru Italia. Prim-ministrul a descris aprobarea regulamentului drept un succes major la nivel european și a subliniat că posibilitatea deschiderii unor centre de returnare în țări terțe urmează calea deschisă de guvernul italian prin protocolul cu Albania. Mesajul său a fost clar: Italia a promis că va schimba abordarea Europei față de migrație, iar acum această schimbare se reflectă în legislație.
Partidul „Fratelli d’Italia” a prezentat votul în același mod. Galeazzo Bignami, liderul grupului FdI din Camera Deputaților, a susținut că Uniunea Europeană se îndreaptă în sfârșit spre principiile pe care guvernul italian le-a pus în centrul dezbaterii: instrumente mai puternice pentru returnări, proceduri mai rapide, cooperare cu țările terțe și măsuri împotriva abuzurilor. Lucio Malan, președintele grupului parlamentar FdI din Senat, a descris, de asemenea, rezultatul votului ca o confirmare a faptului că calea aleasă de guvernul Meloni în materie de returnări este cea corectă.
La Strasbourg, Carlo Fidanza, șeful delegației Fratelli d’Italia din Parlamentul European, a oferit cea mai explicită interpretare politică a votului. El a subliniat că rezultatul este rodul muncii depuse de FdI în Parlamentul European și al acțiunii guvernului italian în cadrul Consiliului. Potrivit lui Fidanza, Italia a demonstrat că poate stabili agenda politică la nivel european. Afirmația sa, „modelul Meloni poate câștiga în Europa”, surprinde semnificația mai largă a votului: nu este vorba doar de un succes legislativ, ci de o schimbare culturală și politică.
Nicola Procaccini, copreședinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și deputat european din partea partidului Fratelli d’Italia, anticipase deja semnificația acestei reforme în cadrul dezbaterii de la Strasbourg. El a descris Regulamentul privind returnările drept una dintre etapele cele mai importante ale reformei mai ample a abordării europene în materie de migrație. Pentru Procaccini, schimbarea este izbitoare: cu doar câțiva ani în urmă, părea aproape imposibil ca UE să se îndepărteze de o abordare axată în principal pe relocare și gestionarea situațiilor de urgență. Acum, Uniunea discută despre instrumente mai puternice, centre de returnare și măsuri practice de aplicare a legii.
Diviziunea din cadrul Parlamentului European confirmă natura acestei schimbări. Regulamentul a fost susținut de grupurile de centru-dreapta și de dreapta, inclusiv Partidul Popular European și Conservatorii și Reformiștii Europeni. Pe de altă parte, o mare parte a stângii s-a opus măsurii, prezentând-o ca o amenințare la adresa drepturilor și un pas către o externalizare excesivă. Însă această critică omite esențialul. O politică de migrație bazată pe norme nu poate fi redusă la dreptul de intrare; ea trebuie să includă și obligația de a părăsi teritoriul atunci când o cerere legală a fost respinsă.
De prea mult timp, Europa trăiește cu o contradicție. Ea a proclamat că nu toată lumea are dreptul de a rămâne, dar nu a avut nici voința, nici instrumentele necesare pentru a aplica acest principiu. Rezultatul a fost previzibil: rate scăzute de returnare, presiune asupra țărilor de frontieră, extinderea rețelelor ilegale, pierderea încrederii în rândul cetățenilor și crearea unui spațiu politic propice radicalizării. Un sistem umanitar fără măsuri de aplicare devine nesustenabil. Un sistem juridic fără consecințe devine pur simbolic. O frontieră fără control încetează să mai fie o frontieră.
Noul regulament nu rezolvă toate problemele. Repatrierea va depinde în continuare de cooperarea cu țările de origine și de tranzit. Acordurile cu țările terțe vor trebui negociate, monitorizate și puse în aplicare. Administrațiile naționale vor trebui să utilizeze instrumentele în mod eficient. Instanțele vor continua să își îndeplinească rolul, iar drepturile fundamentale vor rămâne un cadru obligatoriu. Însă orientarea politică s-a schimbat. Uniunea Europeană recunoaște în sfârșit că legalitatea trebuie restabilită nu numai în momentul intrării, ci și în momentul îndepărtării.
De aceea, votul are o importanță care depășește aspectele tehnice. El arată că centrul de greutate al Europei s-a deplasat. Limbajul controlului, al responsabilității și al realismului nu mai este limitat la capitalele naționale acuzate că sunt prea stricte. Acesta pătrunde în cadrul legislativ european. Ceea ce stânga italiană și o mare parte a establishmentului progresist european au denunțat odată ca fiind imposibil, inuman sau neeuropean este acum adoptat chiar de Uniune.
Pentru Italia, aceasta este, de asemenea, o chestiune de credibilitate națională. Guvernul Meloni a transformat migrația dintr-o urgență internă într-o chestiune politică europeană. Acesta a insistat asupra faptului că Marea Mediterană nu poate fi lăsată de izbeliște, că modelul de afaceri al traficanților trebuie distrus și că cei care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecție nu pot pur și simplu să dispară în umbra continentului. Votul de ieri nu doar că confirmă poziția Italiei, ci o și consolidează.
Adevărata provocare va veni odată cu punerea în aplicare. Consiliul trebuie să adopte în mod oficial textul, iar regulamentul va fi apoi publicat în Jurnalul Oficial. Se preconizează că unele dispoziții, inclusiv cele referitoare la centrele de returnare și la dimensiunea externă a returnărilor, se vor aplica imediat, în timp ce altele vor necesita o perioadă de tranziție. Însă orientarea legislativă este acum stabilită.
Europa a petrecut ani de zile încercând să rezolve o problemă imposibilă: retorică deschisă, controale slabe, solidaritate inegală și beneficii limitate. Rezultatul a fost nemulțumirea tuturor părților implicate. Noul regulament reprezintă o încercare de a restabili ordinea, credibilitatea și efectul disuasiv. Acesta prevede că dreptul la azil trebuie protejat, dar abuzurile nu trebuie recompensate. Prevede că frontierele trebuie gestionate, nu doar descrise. Mai presus de toate, acesta prevede că legislația europeană trebuie să fie aplicabilă.
La Strasbourg, poziția lui Meloni nu s-a limitat la a câștiga o dezbatere. Ea a intrat în structura politicii europene în materie de migrație. Pentru un continent care a confundat prea des compasiunea cu neputința, acesta reprezintă un moment de cotitură.